miercuri, 2 mai 2012

Teren de vanzare in oras Pantelimon (fost comuna) ... "anunt gratuit temporar"

Locatia : orasul Pantelimon (fosta comuna Pantelimon); 

Teren in suprafata de : 400mp / 360mp / 350mp;  Terenul este CONSTRUIBIL !

Utilitati : toate utilitatile. 

Pret : 50 euro / mp negociabil; 

Date de contact : dnul Stefan, la telefon 0743.535.010 (dupa ora 16 zilnic); 

Numai optional : clientul are posibilitatea sa cumpere doua sau mai multe loturi odata, este disponibila si aceasta varianta !!!


Anuntul pe larg : Vand terenuri in suprafata de 400mp, 360mp, si 350mp, cu titlu de proprietate (+ cadastru si intabulare), au urmatoarele utilitati: toate utilitatile . Terenurile sunt situate in orasul Pantelimon (fosta comuna Pantelimon) de langa HiperMarket CORA, la 3km de acesta. Exista mai multe suprafete de vanzare fiecare variind de la 400mp la 350mp la care se adauga drumul de servitute. Pretul de vanzare este de 50 euro/mp negociabil.. Se pot vinde separat sau odata, cum doreste clientul si cat vrea sa cumpere (este obtiunea acestuia). dnul Stefan, telefon : 0743.535.010 (dupa ora 16 zilnic).

sâmbătă, 23 aprilie 2011

HRISTOS A INVIAT ! HRISTOS ANESTI ! inca din ziua savarsirii slujbei de primire a Sfintei Lumini ... azi sambata orele 12 - 14

HRISTOS A INVIAT !

Stralucind la toata lumea cu invierea Sa, Domnul Iisus Hristos acum toate le-a umplut de lumina : si cerul si pamantul si cele de dedesubt; ca sa praznuiasca toata zidirea Invierea lui Hristos.

Cantand preaslavita Invierea Ta, ca fratii unul pe altul sa ne imbratisam; iar pe cei ce ne urasc pe noi, sa-i iertam pentru Sfanta Invierea Ta.

Vazand Pastile cele mantuitoare, care duc de la moarte la viata, salasluieste-ne si pe noi in locasul Tau Doamne, luminandu-ne haine sufletelor noastre.


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"Alte bloguri ale mele :http://food-and-nature.blogspot.com/ http://f-c-a-p.blogspot.com/http://iosif-romanov.blogspot.com/ >>> NOU

miercuri, 23 februarie 2011

Avva PETRONIU : Dumnezeu sa-l ierte si mantuire sa-i daruiasca.

Dumnezeu sa-l ierte si mantuire in dar sa-i daruiasca.
Ο Θεός ας αναπαύσει την ψυχή του και τη σωτηρία του ως δώρο για να δώσει.

Parintele Petroniu Tanase, fostul egumen al Schitului romanesc Prodromu din Muntele Athos, a trecut la cele vesnice, marti, 22 februarie, in jurul orelor 16.00.


Parintele protosinghel Petroniu Tanase s-a nascut in anul 1914, in comuna Farcasa, in judetul Neamt. Ravna monahala, ce i-a cuprins sufletul inca din tinerete, l-a dus pe acesta in obstea Manastirii Neamt, unde se va si calugari. Parintele va ajunge apoi in Manastirea Antim, din Bucuresti. Cu toate ca a renuntat la lume, tanarul monah a urmat cursurile Facultatii de Teologie, alaturi de alte studii in Matematica si Filosofie.

Dumnezeu sa-l ierte si mantuire in dar sa-i daruiasca.
Ο Θεός ας αναπαύσει την ψυχή του και τη σωτηρία του ως δώρο για να δώσει.

miercuri, 26 ianuarie 2011

semnal de alarma !!! CATEDRALA PATRIARHALA din Bucuresti

Catedrala Mitropolitana ….si Patriarhala (provizoriu) ,
Bucuresti - Romania

La cativa ani de la trecerea la Domnul a dragului nostru si vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist au inceput sa aibe loc si sa se dezvolte, cu o rapiditate dezarmanta, mai multe proiecte ce privesc direct complexul patriarhal din Dealul Mitropoliei – Bucuresti .

Pana aici toate bune am spune, si asa este cu unele din ele. Dar ce facem chiar cu draga noastra Sfanta Catedrala Mitropolitana si Patriarhala ???

Inauntrul acesteia a avut loc, nu demult, o restaurare a picturii si totodata o restaurare a catapetesmei .
Catapeteasma catedralei in timp a suferit deteriorari mai mici sau mai mari, printre care si lipsuri din aceasta; mici bucatele fiind lipsa in mai multe locuri .

Dupa ce aceasta restaurare a fost terminata, si dupa ce s-au finalizat toate lucrarile in interiorul catedralei au fost impuse anumite masuri, printre care si una de genul un cordon de catifea de culoare rosu inchis, sprijinit pe vreo 6 picioruse de inox care delimiteaza spatiul situat intre cele doua strane ca si un spatiu de slujire “protejat” unde oamenii sa nu se imbulzeasca si sa deranjeze sfanta slujba.

Eu sunt de acord doar din punct de vedere al protejarii celor din clerul bisericii care savarsesc sfanta liturghie sau vecernie, si al treburilor administrative, acest lucru fiind de bun simt, dar nu ca oprire de la inchinare.

In rest, critic aceasta pozitie a bisericii deoarece priveaza (lipseste) pe fiecare crestin ortodox in parte sa se inchine si sa cinsteasca prin sarutarea lor a sfintelor icoane care sunt atat in fata catapetesmei cat mai ales a celor din catapeteasma, cunoscute si drept icoanele imparatesti. Aceste icoane imparatesti sunt : cele firesti icoana Mantuitorului si a Maicii Domnului, si apoi icoanele Sfantului Prooroc Ioan Botezatorul si a Sfintilor Imparati Constantin si Elena.

Aceste icoane imparatesti mai sus amintite au fost cinstite prin sarutarea lor de cand ma stiu adica dinainte de anii 1985 in catedrala patriarhala .
Ba mai mult am incercat sa aflu ca un simplu crestin ortodox ce se intampla si de ce se mentine acest cordon de catifea permenent, de ce nu se tine doar atunci cand : se face curat, se slujeste, sau alte cateva actiuni administrative ?

Atitudinea de a tine acest cordon permanent trebuie contestata de crestinul ortodox de rand, fara insa a nesocoti sau a ne sustrage de la o supunere canonica sau de drept fata de conducatorii nostri religiosi, a nu se incurca lucrurile.

Prin aceasta pozitie a mea solicit clar si ferm lasarea crestinilor ortodocsi sa cinsteasca prin sarutare a sfintelor icoane imparatesti si a inchinarii acestora la ele .

Raspunsul de care pomenesc mai sus, venit din partea a doi preoti care slujesc in prezent la catedrala Patriarhala din Bucuresti, dupa ce am intrebat de ce nu se mai cinstesc sau de ce nu se mai saruta sfintele icoane imparatesti, respectiv daca pot sa merg dincolo de cordon sa sarut si sa ma inchin la icoane a fost : “...dar nu este interzis, pur si simplu nu se permite momentan acest lucru” sau « nu este voie, nu stiu ce sa va spun, dar puteti merge de data asta » sau “nu este voie sa treceti dimcolo de cordon, de asta a si fost pus acolo”.

Adica daca nu eram cu copilul de mana nu mi s-ar fi permis, normal la asa raspuns nici nu mi-a mai dorit inima sa incalc maretul ordin de a nu se trece.

Ceea ce ma socat a fost ca : amandoi preotii au facut o pauza cand au fost intrebati, nu stiau exact cum sa se scuze mai bine si nici ce sa spuna clar si concret, pentru ca stiau ca am dreptate, cinstirea sfintelor icoane prin sarutarea lor si si inchinarea la ele e un drept al crestinilor ortodocsi si o obligatie a bisericii care de altfel cinsteste si ea aceste icoane; dar oare numai ea ???.

Ba vroiau sa lase sa se inteleaga ca se poate, ba ca nu se poate ...... era o neclaritate totala, DAR CU TOATE ACESTEA CORDONUL DE OPRIRE AL CRESTINILOR ORTODOCSI DE LA CINSTIREA SI INCHINAREA LA SFINTELE ICOANE IMPARATESTI “CONTINUA” FARA OPRIRE SI IN PREZENT !!!
De ce aceasta pozitie a bisericii ortodoxe romane ? De ce Prea Fericirea Sa nu a iesit la TV (ca acum are un post propriu de televiziune) sa explice motivul cat mai ales durata acestui lucru regretabil ca si necinstire a icoanelor din partea crestinului ortodox de rand ?

Cine are interes, daca exista asa ceva, in a opri cinstirea si inchinarea la icoanele imparatesti ?????

Daca exista cineva care stie cat va dura acest lucru va rog postati un rapuns sa il stim cu totii. Iar daca exista vreun cleric simplu preot, diacon, si mergand pana la Episcop, Mitropolit sau chiar cabinetul Prea Fericirii Sale, va rog respectuos sa clarificati aceasta situatie si sa nu se uite sa se precizeze durata cat va exista acel cordon care orpeste lumea de la o binecuvantare stabilita inca de la SFINTELE SINOADE ECUMENICE .
Inca de la aceste sinoade s-a luat apararea, de catre Sfintii Parinti, a expunerii lor libere in biserici si in casele oamenilor, cat mai ales a cinstirii lor si a inchinarii la ele in chiar sfintele locasuri de slujire, adica in biserici ; fara nici o oprire sau impediment de nici un fel .

DACA SE MAI CONTINUA ASA SA LUAM ATITUDINE IN A NE CERE DREPTUL LA CINSTIREA PIN SARUTARE A ICOANELOR CONFORM SFINTEI TRADITII A BISERICII ORTODOXE CAT SI A INCHINARII LA ACESTEA.

O permanenta oprire de la aceste lucruri nu trebuie acceptata, altfel spus sa zicem DA numai pentru anumite lucruri dar sa fie temporar, adica atunci cand nu se slujeste sau nu se face curat in biserica sa se permita cinstirea si inchinarea la sfintele icoane imparatesti.
ASA SA NE AJUTE BUNUL DUMNEZEU SI MAICA DOMNULUI. AMIN.

extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"Alte bloguri ale mele :http://food-and-nature.blogspot.com/ http://f-c-a-p.blogspot.com/http://iosif-romanov.blogspot.com/ >>> NOU

duminică, 24 octombrie 2010

pomenirea Preacuviosului Parintelui nostru Ignatie, Patriarhul Constantinopolului 23.10

Preacuviosul Ignatie, Patriarhul Constantinopolului

Acest între sfinti Parintele nostru Ignatie a fost fecior al împaratului Mihail Rangave si al împaratesei Procopia, frate lui Teofil si nepot împaratului Nichifor. Si fiind eunuc, s-a facut calugar si a ajuns egumen la Mânastirea Arhanghelului, care atunci se numea Anatelon; iar acum îi zic a lui Satir. Dupa aceea a fost patriarh al Constantinopolului si a îndreptat Biserica unsprezece ani si cinci luni. Apoi a fost scos de împaratul Mihail, fiul lui Teofil, care a pus patriarh în locul lui pe Fotie protospatarul si protasicritul, dupa ce fusese facut mai întâi monah. Dupa aceea si pe el l-a scos împaratul Vasilie Machedon si a pus iarasi pe Ignatie si l-a tinut zece ani, si iarasi a fost scos; si în locul lui a facut patriarh pe cel între sfinti Stefan, fiul împaratului Vasilie; iar Sfântul Ignatie, mergând la Mânastirea Satirului, cu pace s-a savârsit; vietuind de toti anii vietii sale saptezeci si noua.

sursa : www.calendar-ortodox.ro;
extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"Alte bloguri ale mele :http://food-and-nature.blogspot.com/ http://f-c-a-p.blogspot.com/http://iosif-romanov.blogspot.com/ >>> NOU

sâmbătă, 3 iulie 2010

Sfintul Anatolie, patriarhul Constantinopolului

Acesta era preot si purtator de raspunsuri al Bisericii Alexandriei. A fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în vremea lui Teodosie cel Mic, pentru ca ratacitul Dioscor avea nadejde sa-i fie ajutator în erezia sa. Dar nimic n-a folosit Dioscor cu mestesugirile sale, caci fericitul Anatolie l-a caterisit la Sinodul de la Calcedon si a pus în diptice numele Sfântului Flavian, care fusese caterisit de Dioscor si de tâlharescul lui Sinod. Si a trimis Sfântul Anatolie epistole episcopilor, îndemnându-i sa anatematizeze pe începatorii eresurilor, adica pe Nestorie, Eutihie si Dioscor. Sfântul Anatolie a urmat Sf. Flavian si, pastorind biserica cu dreapta credinta opt ani, s-a mutat catre Domnul, lasând în locul sau pe Sfântul Ghenadie.


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"Alte bloguri ale mele :http://food-and-nature.blogspot.com/ http://f-c-a-p.blogspot.com/http://iosif-romanov.blogspot.com/ >>> NOU

joi, 25 martie 2010

Sfântul Zaharia, Patriarhul Ierusalimului

Sfântul Zaharia, Patriarhul Ierusalimului, a trăit între sfârşitul secolului al VI-lea şi începutul secolului al VII-lea, devenind patriarh în anul 609.

În anul 614 împăratul persan Chosroes a atacat Ierusalimul, l-a prădat şi a întemniţat o mulţime de creştini, printre care şi pe Sf. Zaharia. Chosroes a capturat, de asemenea, şi Crucea dătătoare de viaţă a Mântuitorului Hristos. În timpul invaziei au murit în jur de 90.000 de creştini. La puţin timp, Chosroes a fost obligat să încheie pace cu împăratul bizantin Heraclius (610-641). Crucea Domnului a fost dusă înapoi la Ierusalim, la fel ca şi prizonierii creştini care mai rămăseseră în viaţă, printre care şi Sf. Zaharia, care mai apoi a murit în pace în anul 633.


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/
http://f-c-a-p.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/ >>> NOU

Sfintul Ioan Scolasticul, Patriarhul Constantinopolului

Sfântul Ioan Scolasticul, Patriarhul Constantinopolului s-a născut în Sirimion, lângă Antiohia şi a studiat dreptul. A fost hirotonit preot datorită pioşeniei şi sfinţeniei de care dădea dovadă. Mai târziu a fost ridicat la rangul de patriarh, şi a păstorit între anii 565 şi 577.

Pe când era încă presbiter, Ioan a întocmit o compilaţie de Reguli în Biserică în 50 de Capitole, iar mai târziu, în perioada cât a fost patriarh a scris un Cod de legi civile raportate la Biserică. Din aceste colecţii a fost compilat Nomocanon-ul (adică "Legea-canon"), folosit în administraţia bisericii. Sf. Ioan a mai compus "Imnul heruvimilor" şi "La cina ta de taina."


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://iosif-romanov.blogspot.com/ >>> NOU

miercuri, 24 martie 2010

Sfantul Preacuvios Antonie, arhiepiscopul Constantinopolului.

Acest sfânt, trăgându-se după tată din Asia, iar după mamă din Europa, a avut ca a treia patrie cetatea Constantinopol, care l-a îmbrăţişat, l-a hrănit, l-a văzut dezbrăcându-se de scutecele maicii sale şi crescând în vârstă, l-a învăţat Sfintele Scripturi, iar în urmă l-a câştigat şi păstor al ei. Când a îmbrăţişat viaţa monahală şi a dat dovadă de multă bărbăţie în aducerea la îndeplinire a acestei filozofii practice, împotriva voinţei lui a fost hirotonit preot şi făcut igumen al mănăstirii. De atunci înainte el a urmărit cu şi mai multă râvnă privegherea, postul şi stăruinţa în rugăciune, încât a făcut şi pe tatăl său să îmbrace haina monahală. Şi astfel luând prilej, săvârşea milostenia cu amândouă mâinile, după cum zice proverbul. Odată, pe când sfântul trecea printr-un loc strâmt şi împărţea milostenie, i s-a arătat cineva care ţinea în mâini o mare legătură plină cu galbeni şi care i-a zis: ia aceasta şi să o cheltuieşti cu săracii. Şi mâna aceluia se vedea ţinând galbenii, iar la faţă era cu neputinţă de văzut cel ce îi întindea legătura cu bani. Cu acest fel de bunătăţi era îmbogăţit acest minunat părinte. Pentru aceasta venind vremea când se căuta arhiereu pentru cetatea cea împărătească, prin hotărârea sfântului sinod şi a împăratului, sfântul Antonie a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului. După aceea, ca şi cum ar fi fost întraripat de puterea Duhului Sfânt, cu toate că trupul îi era bătrân, vizita toate bisericile oraşului, cu toată râvna şi cu rugăciuni îmblânzea pe Bunul Dumnezeu; ajuta bisericile ce erau dărăpănate de vechime; da cu îmbelşugare cele de nevoie clericilor şi anagnoştilor celor lipsiţi şi mângâia multe mii de săraci, cu dare de grâu şi cu milostenii. Şi astfel făcându-se pricinuitor multora de mult bine şi minuni prea mari săvârşind, la adânci bătrâneţi, s-a mutat către Domnul.


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://iosif-romanov.blogspot.com/ >>> NOU

Sfintul Eustatiu, Patriarhul Antiohiei celei mari

Acest mărturisitor Eustaţiu a trăit pe vremea lui Constantin cel Mare. Învăţător fiind, prin cuvântul înţelepciunii sale, Eustaţiu a trimis razele dreptei credinţe în toată lumea. A fost de faţă la cel dintâi Sinod Ecumenic de la Niceea fiind unul dintre cei 318 purtători de Dumnezeu părinţi. Astfel, fiind adânc cunoscător al dogmelor dreptei credinţe, a înfruntat pe arienii ce se încercau să despartă firea dumnezeiască zicând că Fiul este doar o făptură şi-L înstrăinau în felul acesta de părintească cinste. Pentru îndrăzneala şi râvna dumnezeiască ce avea pentru ajutorarea dreptei credinţe, a fost pizmuit de Eusebiu al Nicodimei şi de Teognis al Niceei şi de Eusebiu al Cezareii, şi de toţi ceilalţi care erau părtaşi ai hulelor lui Arie, sau mai vârtos zicând ai nedumnezeirii Fiului. Pentru aceasta făcându-se că merg să-l vadă, pe când se găseau în drum spre Ierusalim, au ajuns la Antiohia, unde se găsea sfântul Eustaţiu şi făcând sfat l-au caterisit. Dar pentru ca să se arate că l-au caterisit cu pricină binecuvântată, au cumpărat cu daruri multe pe o femeie desfrânată ca să facă năpastă sfântului. Aceasta venind cu un copil de curând născut, a mers înaintea adunării lor, mărturisind că a rămas însărcinată de pe urma lui Eustaţiu şi a născut acel copil. Iar ei cercând pe femeie să adeverească vina numai cu jurământul, îndată l-au judecat şi l-au scos pe sfânt din scaun şi au înduplecat şi pe împărat să-l izgonească. Astfel sfântul Eustaţiu a fost trimis în Tracia, în cetatea lui Filip Macedoneanul, unde s-a şi săvârşit din viaţă. Cât priveşte femeia aceea care l-a năpăstuit, căzând în boală grea, a mărturisit tot vicleşugul ce s-a făcut asupra sfântului, şi a spus pe nume pe fiecare dintre cei ce au îndemnat-o să mărturisească împotriva lui, şi că fiind amăgită şi îndemnată a făcut pâra aceea cu cuvinte de către dânşii şi cu bani. Şi a mai spus că dacă a jurat cu vicleşug, nu a spus totuşi nici un fel de minciună; căci pruncul a fost făcut cu adevărat cu un Eustaţiu, care însă era fierar şi care trăise cu dânsa.

După o sută de ani, pe vremea împărăţiei lui Zenon, au fost ridicate sfintele lui moaşte şi au fost trimise la Antiohia. Atunci a ieşit înainte toată mulţimea cetăţii, cale de vreo optsprezece mile, şi l-au primit cu cântări, cu lumină şi cu tămâieri. Pe sfântul Eustaţiu l-a cinstit cu laude şi dumnezeiescul Gură de Aur.


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri :
http://iosif-romanov.blogspot.com/ >>> NOU

marți, 23 martie 2010

Sfantul Preacuvios Fotie Mărturisitorul, cel întocmai cu apostolii, Patriarhul Constantinopolului


Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului, "farul departe luminător al Bisericii", a trăit în secolul IX, într-o familie de creştini zeloşi. Tatăl său, Serghie, a murit ca martir apărând sfintele icoane. Sf. Fotie a primit o educaţie excelentă şi, datorită faptului că familia lui aparţinea casei imperiale, el a ocupat funcţia de prim secretar de stat în Senat.

Contemporanii săi spuneau despre el: "Avea cunoştinţe remarcabile în aproape toate ştiinţele vechi, încât, pe bună dreptate ai putea compara gloria vremurilor sale cu cea a anticilor."

Mihail, tânărul succesor la tron, împreună cu Sf. Chiril, viitorul iluminător al slavilor, au fost instruiţi de el. Credinţa lui creştină puternic înrădăcinată l-a ferit pe Sf. Fotie de seducţia şarmului vieţii de la palat, tânjind cu tot sufletul său după viaţa de călugărie.

În 857 Bardas, care a condus împreună cu Împăratul Mihail, l-au deposedat pe Patriarhul Ignatie (la 23 octombrie) de Scaunul din Constantinopol. Episcopii, cunoscând credinţa şi vastele cunoştinţe ale lui Fotie, i-au spus împăratului că el ar fi vrednic să ocupe tronul arhipastoral. Sf. Fotie a acceptat propunerea cu smerenie şi a trecut prin toate rangurile clericale în 6 zile. În ziua Naşterii Domnului a fost sfinţit episcop şi ridicat la tronul patriarhal. În scurt timp însă au apărut tulburări în cadrul Bisericii datorita înlăturării Patriarhului Ignatie. Pentru a calma spiritele a fost convocat Sinodul din 861, în care s-a retras Ignatie şi a fost instalat Fotie ca Patriarh.

Papa Nicolae I, care-şi trimisese acoliţii la sinod, a crezut că prin recunoaşterea lui Fotie ca patriarh, îl va putea subordona lui. Dar când noul patriarh s-a dovedit nesupus, Nicolae l-a anatemizat pe Fotie într-un sinod roman.

Sf. Fotie a fost un luptător ferm împotriva intrigilor papale şi ale schimbărilor din cadrul Bisericii de Răsărit, până la sfârşitul vieţii sale. În 864, Bulgaria s-a convertit de bună voie la creştinism. Prinţul bulgar Boris a fost botezat de însuşi Sf. Fotie. Mai târziu, sfântul a trimis preoţi şi un arhiepiscop pentru a boteza poporul bulgar. În 865, Sfinţii Chiril şi Metodie au fost trimişi să propovăduiască pe Hristos în limba slavonă. Cu toate acestea, partizanii papei i-au incitat pe bulgari împotriva misionarilor ortodocşi.

Situaţia dezastruoasă din Bulgaria s-a agravat o dată cu invazia germanilor din cauza cărora au fost nevoiţi să ceară ajutor din vest, iar prinţul bulgar l-a rugat pe papă să-şi trimită episcopii. Când au ajuns în Bulgaria, trimişii papali au început să înlocuiască credinţa şi practicile ortodoxe cu învăţătura şi obiceiurile latineşti. Sf. Fotie, ca ferm apărător al dreptăţii şi demascator al falsităţii, a scris o enciclică prin care i-a informat pe episcopii de răsărit despre acţiunile papei, explicând că diferenţele dintre biserica romană şi cea ortodoxă nu constau doar în ritual, ci şi în confesiunea credinţei. Astfel s-a convocat un sinod în care s-a cenzurat aroganţa celor din vest.
În 867, Vasile Macedoneanul a pus mâna pe tronul imperial, asasinându-l pe împăratul Mihail. Sf. Fotie a denunţat crima şi nu i-a permis acestuia să se împărtăşească cu Sfintele şi Dumnezeieştile Taine. Drept aceea, Sf. Fotie a fost înlăturat de la tronul patriarhal şi închis în mănăstire sub pază, iar Ignatie a fost readus ca patriarh în locul său.

Sfântul Sinod din 869 s-a întrunit pentru a cerceta atitudinea Sfântului Fotie. La sinod au participat reprezentanţi ai papei, care au cerut ca toţi cei prezenţi să semneze un document (Libellus) prin care să-l condamne pe Fotie şi să recunoască supremaţia papei. Episcopii de răsărit nu au fost de acord cu aşa ceva şi s-au certat cu delegaţii papei. Chemat la sinod, Sf. Fotie a primit toate acuzaţiile în tăcere. Doar când judecătorii l-au întrebat dacă se căieşte pentru cele făcute, el a răspuns: "De ce vă credeţi judecători?" După lungi dispute, acuzatorii lui Fotie au ieşit victorioşi. Chiar dacă nu aveau motive pentru acuzaţiile făcute, ei i-au anatemizat atât pe patriarhul Fotie cât şi pe episcopii care l-au apărat. Sfântul a fost condamnat la 7 ani de închisoare şi, conform propriei lui mărturii, I-a mulţumit lui Dumnezeu pentru răbdarea cu care şi-a îndurat judecătorii.

În tot acest timp, clerul latin a fost expulzat din Bulgaria iar Patriarhul Ignatie şi-a trimis episcopii acolo. În 879, la doi ani de la moartea Patriarhului Ignatie, s-a convocat un alt sinod (considerat de mulţi ca al optulea sinod ecumenic) în care Sf. Fotie a fost, din nou, numit ca arhipăstor recunoscut legal al Bisericii din Constantinopol. Papa Ioan al VIII-lea, care l-a cunoscut personal pe Fotie, a declarat prin trimişii săi ca deciziile papei de dinainte au fost anulate. Sinodul a recunoscut caracterul neschimbat al Crezului de la Niceea - Constantinopol, respingând conceptul fals de "filioque" şi recunoscând independenţa şi egalitatea ambelor tronuri şi ambelor biserici, cea de vest şi cea de răsărit. Consiliul a decis renunţarea la ritualurile şi învăţăturile latine din biserica bulgară introduse de clerul roman.

Sub succesorul împăratului Vasile, Leo, Sf. Fotie a suferit din nou din cauza falselor acuzaţii, fiind acuzat că vorbeşte împotriva împăratului. În 886 a fost deposedat din nou de Scaunul său şi şi-a încheiat cursul vieţii în anul 891. A fost înmormântat la mănăstirea Eremia.

Biserica Ortodoxă îl venerează pe Sf. Fotie ca pe un "stâlp şi fondator al Bisericii," un "ghid inspirat pentru ortodocşi" şi un teolog înţelept care a lăsat în urmă o mulţime de lucrări în care demască erorile latinilor, respinge ereziile distrugătoare de suflete, explică Sfânta Scriptură şi explorează multiplele aspecte ale Credinţei

sursa: calendar-ortodox;
extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri :
http://iosif-romanov.blogspot.com/ >>> NOU

duminică, 24 ianuarie 2010

sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu (Teologul), arhiepiscopul Constantinopolului


Marele Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, a trăit pe vremea împărăţiei lui Valens şi a lui Teodosie cel Mare. Patria lui pământească a fost Capadochia Secunda, iar patria cerească, Ierusalimul cel de sus. Părinţii lui erau de neam bun şi drepţi: Grigorie şi Nona, care mai înainte, din lipsă de cunoştinţă se închinau idolilor. După ce au născut pe marele Grigorie, părinţii lui au fost renăscuţi, primind Botezul prin apă şi prin Duh, şi tatăl sfântului a ajuns îndrumător adevărat şi arhiereu al cetăţii Nazianz. Grigorie a străbătut toată învăţătura ştiinţei ca nimeni altul, ascultând pe cei mai vestiţi dascăli ai timpului său, în Cezareea şi Atena. Filozofii din Atena au căutat să-l oprească la ei, ca dascăl de filozofie, dar Grigorie, care singur spune că el împreună cu sfântul Vasile nu cunoşteau decât două căi în Atena: a şcolii şi a bisericii, nu s-a amăgit de slava păgână a filozofiei, ci s-a întors la tatăl său Grigorie, care era episcop bătrân în Nazianz. A vieţuit câţiva ani în pustiu, frământând în mintea lui întrebările cele mari ale învăţăturii creştine, sufleteşte îmbrăcat în strălucirea ortodoxă. A fost preot în Nazianz, a îmbrăcat în strălucire ortodoxă amvonul bisericuţei Sfânta Anastasia din Constantinopol, pe când ereticii arieni erau puternici în cetate. A ajuns patriarh şi întâistătător al soborului al doilea de la Constantinopol, din anul 381. Dar când era pe culmea faimei lumeşti, Grigorie, care iubea liniştea şi gândirea la cele înalte, a părăsit cetatea şi scaunul patriarhal şi s-a aşezat în satul Arianz din Capadochia, unde mai apoi, în linişte, a trecut către Domnul. Vestite sunt scrierile lui, mai ales cele cinci cuvântări teologice, în care lămureşte taina cea adâncă a Sfintei Treimi.

Mişcătoare sunt cuvintele la îngroparea lui Vasile cel Mare, a tatălui său Grigorie, a fratelui său Chesarie, a surorii sale Gorgonia. A scris multe scrieri; a scris versuri şi a întocmit Filocalia împreună cu sfântul Vasile. Pentru gândirea lui adâncă, biserica l-a numit cuvântător de Dumnezeu. Şi era sfântul Grigorie, cuvântătorul de Dumnezeu, la stat, om de mijloc; cu faţa galbenă, dar veselă; cu nările late, cu sprâncenele drepte; căutătura blândă, cu ochiul drept mai mâhnit căci avea un semn de lovitură pe pleoapă. Barba lui nu era lungă, dar destul de deasă şi cam galbenă pe margine; cu părul alb, pleşuv. Moaştele lui au fost aduse din Nazianzul Capadociei, în biserica Sfinţilor Apostoli, de iubitorul de Hristos şi preacucernicul împărat Constantin Porfirogenetul.


Alte bloguri ale mele :
http://f-c-a-p.blogspot.com/
http://iosif-romanov.blogspot.com/ >>> NOU

duminică, 1 noiembrie 2009

pomenirea celui dintre Sfinti Parintele nostru Pavel, Arhiepiscopul Constantinopolului, marturisitorul.

Marele marturisitor Pavel era din Tesalonic fiind notar si scriitor al Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului, si diacon al aceleiasi biserici. Pe acesta ortodocsii crestini, dupa moartea lui Alexandru, l-au pus patriarh al Constantinopolului. Împaratul Constantie fiind arian, când s-a întors de la Antiohia, l-a scos din scaun si a pus în locul lui pe Eusebiu al Nicomidiei. Sfântul, mergând la Roma, a aflat pe marele Atanasie fiind si el scos din scaunul sau de acelasi Constantie. Deci cu cartile împaratului Constans si a lui Iuliu Papa, si-au luat amândoi scaunele, dar dupa sfaturile arienilor au fost scosi din nou de Constantie.

Atunci a scris Constans fratelui sau Constantie ca de nu vor fi repusi în scaun, va veni cu putere asupra lui. Deci si-a luat dumnezeiescul Pavel scaunul putin timp, caci dupa moartea lui Constans a fost izgonit la Cucuzon în Armenia. Si fiind închis unde era locasul de faceau slujba, l-au sugrumat arienii cu omoforul sau, si asa si-a dat sufletul în mâinile Domnului.

sursa: calendar-ortodox;

Alte bloguri ale mele :
http://iosif-romanov.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

vineri, 30 octombrie 2009

Sfantul Gherman, patriarhul Constantinopolei (azi Istanbul).


Acest părinte al nostru Gherman a fost fiul lui Iustinian Patriciul, care era bărbat luminat şi vestit în zilele împăratului Heraclie, ocârmuind multe domnii sub stăpânirea lui Iustinian Patriciul, fiind lăudat de sfatul împărătesc pentru faptele lui cu desăvârşire bune şi pentru dreapta credinţă, a fost zavistuit de nepotul lui Heraclie, adică de Constantin Pogonatul şi omorât, iar feciorul lui, sfântul Gherman, fiind foarte mic, a fost castrat şi rânduit în clerul bisericii celei mari din Constantinopol.

Acesta socotind ceea ce i s-a întâmplat ca o aflare folositoare, s-a dat la citirea dumne-zeieştilor Scripturi. Şi suindu-se şi sporind spre multă cunoştinţă cu ascuţimea firii sale, şi cu cele de-a pururea osteneli şi îndreptându-şi bine viaţa sa, a fost hirotonit episcop bisericii Cizicului, neluând însă fieştecum treptele, ci cu orânduială. După aceea, trebuind bisericilor ocârmuire înţeleaptă, a fost trecut din Cizic la scaunul cel mare al Constantinopolului, unde bine purtând cârma şi îndreptând poporul lui Dumnezeu cu multe învăţături şi tâlcuind cele mai adânci şi cu anevoie de priceput părţi ale Scripturii, şi luminând bisericile credincioşilor cu prăznuitoare cuvinte şi laude, şi îmblânzind şi îndulcind greutatea şi asprimea privegherilor cu versuri şi cu cântări.

Iar Leon Isaurul, ţinând împărăţia creştinilor tirăneşte, a început întâi a huli asupra lui Dumnezeu, şi s-a apucat a ocărî sfintele icoane, şi nici nu asculta cele mai bune dovediri ce se făceau din Sfintele Scripturi, cum că trebuie a se da cinste şi închinăciune sfintelor icoane, ci încă a ars şi cărţile care erau scrise spre ajutorul sfintelor icoane. Din aceasta cunoscând sfântul că învăţa pe un surd şi fără de ruşine şi ne-priceput, punându-şi omoforul pe sfânta masă, a ieşit din Patriarhie, şi mergând la părinteasca sa casă ce se zicea a lui Platanie, acolo sta în linişte. Şi în bune bătrâneţi viaţa şi-a sfârşit, trecând peste nouăzeci de ani, iar sfintele lui moaşte nu numai când erau aduse la îngropare au vindecat pe mulţi de feluri de boli, ci şi după îngropare izvorăsc totdeauna vindecări celor ce cu credinţă se apropie de ele. Deci le-au îngropat în sfânta mânăstire a locului. Şi se face praznicul lui în sfânta biserică cea mare.


Alte bloguri ale mele :
http://iosif-romanov.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

Sfântul Atanasie I, Patriarhul Constantinopolului (1289-1293; 1303-1311)


Sfântul Atanasie I, Patriarhul Constantinopolului (1289-1293; 1303-1311), cunoscut in lume drept Alexie, era din Adrianopolis. Încă din tinereţe, hrănindu-se cu cuvintele de înţelepciune ale lui Hristos, şi-a părăsit casa ducîndu-se la Tesalonic, unde a fost tuns monah la una din mănăstiri sub numele de Acachie. Curând după aceea s-a retras în Muntele Athos alăturîndu-se fraţilor mănăstirii Esfigmenu, făcînd ascultare timp de trei ani la trapeză. Prin faptele sale duhovniceşti a dobândit darul lacrimilor şi a câştigat curând bunăvoinţa tuturor fraţilor monahi.

Urînd cuvintele de laudă, Acachie a părăsit smerit Sfântul Munte mergînd mai întâi la locurile sfinte din Ierusalim, apoi la Muntele Patra, trăind ca pustnic o lungă perioadă de timp. De aici, sfântul a plecat la Mănăstirea Auxention, după care a ajuns în Muntele Galanteea la Mănăstirea Sfinţitului Lazăr, unde a primit schima îngerească şi numele de Atanasie. Apoi a fost hirotonit preot şi a devenit eclesiarh, adică acel călugăr care administrează sfintele moaşte şi odoarele bisericii. Aici sfântul s-a învrednicit de o revelaţie divină, şi anume a auzit vocea Domnului dintr-un crucifix care-l chema la slujire preoţească.

Râvnind la îmbunătăţirea sufletului său întru cele sfinte prin linişte şi rugăciune, Sf. Atanasie s-a retras din nou în Muntele Athos după 10 ani. Însă pentru tulburările ce s-au ivit acolo, sfântul s-a întors la Muntele Galanteea. Dar nici aici nu i-a fost rânduit să trăiască retras pentru că mulţi oameni veneau la el pentru un cuvânt de înţelepciune. Astfel, Atanasie a pus acolo bazele unei mănăstiri de măicuţe.

În vremea Patriarhului Ioan Bekkos, scaunul Bisericii din Constantinopol a rămas neocupat din cauza tulburărilor şi neregulilor care frământau societatea. La sugestia împăratului credincios Andronicus Paleologos, un consiliu format din ierarhi şi cler l-au ales în unanimitate pe Sf. Atanasie ca ocupant al tronului patriarhal al Bisericii în 1289.

Patriarhul Atanasie şi-a început activitatea şi ascultările cu multă râvnă, având un rol foarte mare în întărirea Bisericii. Stricteţea în convingerile sale a atras după sine nemulţumirea clerului aflat la putere iar în anul 1293 a fost obligat să renunţe la scaunul patriarhal, retrăgîndu-se la mănăstirea sa, unde a trăit în singurătate şi sfinţenie. În anul 1303 i s-a pus din nou în mâini sarcina patriarhiei, pe care a îndeplinit-o fără cusur timp de 7 ani. În 1308 Sf. Atanasie l-a numit pe Sf. Petru Mitropolitul Kievului şi Întregii Rusii. (prăznuit în 21 decembrie).

În 1311, tot din cauza unor neînţelegeri în cadrul Bisericii, nedorind să fie prins la mijloc, Patriarhul Atanasie s-a retras din nou de la guvernarea bisericii, mergînd înapoi la mănăstirea sa, unde s-a afierosit cu totul vieţii monahale.

Spre sfârşitul vieţii, sfântul s-a învrednicit din nou de vederea lui Hristos. Domnul I-a mustrat pentru că nu şi-a îndeplinit până la capăt sarcina de slujitor al bisericii pe care o avea. Plângînd şi căindu-se, sfântul şi-a cerut iertare pentru laşitatea de care a dat dovadă, primind iertare de la Domnul precum şi harul facerii de minuni. Sf. Atanasie s-a săvârşit la vîrsta de 100 de ani.

Aflarea şi proslăvirea cinstitelor moaşte

Prin rânduiala lui Dumnezeu, Care‑Şi cu­noaşte vasele Sale prea alese, trupul os­tenit de privegheri al fericitului patriarh Ata­nasie s‑a proslăvit prin neputrezire. Lucrul acesta s‑a aflat după opt ani de la mutarea sa în veşnicele locaşuri, prin descoperire dum­ne­zeiască. Venind în Mănăstirea din Lu­­bensk, mitropolitul grec Paisie Ligaridis al Gazei i‑a povestit egumenului că pe drum a avut o vedenie: Sfântul Atanasie i s‑a arătat şi i‑a descoperit unde se afla trupul său, ce­rându‑i să‑l scoată din locul de odihnă. Cu binecuvântarea mitropolitului Kievului, s‑a făcut slujbă de priveghere toată noaptea; a doua zi, mormântul a fost deschis şi, o, mi­nune: trupul Sfântului Atanasie se afla întreg şi neputrezit (doar la mâna cu care ţinea cârja, lipseau două sau trei degete), aşa cum fu­sese îngropat cu opt ani în urmă, răspân­dind miros de bună mireasmă. Veşmântul sfinţit pu­tre­zise şi căzuse de pe trupul său; jilţul ar­hie­resc era şi el risipit prin putrezire. Sfin­tele moaşte au fost aşezate cu mare cinste şi evla­vie în partea dreaptă a bisericii, în ziua de 1 februarie 1662, iar pomenirea sa între sfinţi s‑a hotărât a se face în fiecare an, la 2 mai, ziua cinstirii Sfântului Atanasie cel Mare.

Aşezat pe tron, după obiceiul patriar­hilor răsăriteni, părea că se află adâncit în somn. Capul său, cuprins de mitra arhie­rească, stă­tea înclinat către umărul drept, iar mâna dreap­tă era întinsă spre genunchi, pentru să­rutarea credincioşilor. În mâna stân­gă ţinea cârja arhierească, ca şi cum păs­torea în con­tinuare turma Patriarhiei Ecu­menice.

Datorită refacerii Mănăstirii Schim­barea la Faţă, în câteva rânduri, moaştele Sfântului Atanasie au fost strămutate de mai multe ori. Şi racla în care se aflau, prin dania unor pioşi creştini, a fost înnoită. De două ori, cinstitele moaşte au rămas neatinse de focul care a cuprins biserica, în anii 1736 şi 1773, sfântul, prin minuni, ajutând pe vie­ţuitorii mănăstirii să nu fie vătămaţi.

În anul 1922, în Ucraina sovietică a în­ceput confiscarea bunurilor bisericeşti. De la Harkov a sosit la Mănăstirea Schimbarea la Faţă un comisar al poporului, cu o scri­soare prin care se cerea confiscarea raclei în care se aflau moaştele Sfântului Atanasie. Racla era foarte valoroasă, deoarece era făcută din argint curat, cântărind 4 puduri (pudul este o măsură rusească de greutate, cântărind 16,38 kg) şi 10 livre (o livră cân­tăreşte 0,500 kg).

La această ştire, creştinii din Lubnî şi din alte raioane ale Poltavei au venit la mă­năstire. Mii de oameni au înconjurat bise­rica, neper­miţând comisarilor să se apropie de moaştele sfântului. Slujbele se ţineau fără întrerupere ziua şi noaptea, preoţii schim­bându‑se la fiecare 3‑4 ore. Deoarece zilnic se adăugau alţi credincioşi care nu mai ple­cau iar agita­torii comunişti nu erau as­cultaţi, autorităţile au hotărât desfăşurarea în apro­pierea mă­năstirii a unor aplicaţii militare, cu trageri de mitralieră şi de arti­lerie, însoţite de strigăte asurzitoare de „ura!“. Dar toate acestea n‑au dus la rezul­tatul dorit de bolşe­vici; slujbele continuau, iar credincioşii nu plecau.

Campania de recoltare a cerealelor însă i‑a „ajutat“ pe comisari în misiunea lor. Se cop­sese grâul şi rând pe rând creştinii, în că­ruţe trase de cai sau de boi, au plecat pe la casele lor. În trei zile au fost eliberate toate intrările şi ieşirile din mănăstire. Călugării au fost siliţi să mute moaştele Sfântului Ata­nasie într‑o raclă de lemn, iar comisarii au luat şi au dus la Harkov racla de argint. Cu­rând şi cinstitele moaşte aveau să ia calea Harko­vului. Comuniştii chiar au vrut să le dis­tru­gă, dar s‑au temut ca nu cumva grecii să ia atitudine. De aceea, le‑au aşezat spre păstrare la Muzeul de Istorie din Harkov.

În anul 1943, Catedrala „Buna Vestire“ din Harkov se redeschide, spre bucuria cre­din­cioşilor. Fusese închisă abuziv de autori­tă­ţile comuniste cu 13 ani în urmă şi trans­for­­mată în depozit de produse petroliere. După cinci ani (în 1948), în această catedrală sunt aşezate moaştele Sfântului Atanasie, pa­­­triarhul Constantinopolului, precum şi moaş­tele unui sfânt local, Meletie, fost ar­hie­piscop al Harkovului.

De atunci şi până astăzi, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Atanasie se odihnesc într‑o raclă aşezată lângă altarul din partea dreaptă a catedralei. În fiecare joi seara se săvârşeşte o slujbă specială şi se citeşte Aca­tistul Sfântului.



extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

joi, 1 octombrie 2009

Preacuviosul Parintele nostru Calinic, patriarhul Constantinopolului.

Preacuviosul Parintele nostru Calinic, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Calinic, Patriarh de Constantinopol (693-705), a fost mai întâi preot al bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, din Vlaherne. Iar pentru bunatatile cele dumnezeiesti ce avea, a fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în anul 693, la moartea patriarhului Pavel (686-693), în zilele crudului împarat Iustinian cel tânar (685-695), nepotul lui Iraclie, care cugetând multe scârbe împotriva lui, i-a poruncit o data sa dea binecuvântare ca sa fie surpata biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea care se numea a Mitropoliilor. Dar Sfântul i-a raspuns ca nu este rugaciune de stricaciune, ci mai vârtos de zidire; ca Dumnezeu a facut lumea spre întarire, nu spre stricaciune. Deci grabindu-l cei ce erau trimisi, si suparându-l si silindu-l, zise fericitul: "Slava Tie, Hristoase, Celui ce pururea îngaduiesti", si îndata biserica s-a surpat.
Deci fiind scos împaratul din împaratie, pentru multele lui fapte rele, si taindu-i-se nasul a fost izgonit la Cherson. Si de acolo scapând, a luat ajutor de osti de la bulgari, si mergând la zidurile Constantinopolului, a plecat cu viclesug pe patriarhul si pe tot sfatul de au iesit si l-au primit. Apoi si-a calcat juramântul ce-l facuse pe cinstita Cruce si pe Sfânta Evanghelie si pe cinstitul Trup si Sânge. Si cum a intrat în cetate, îndata a umplut cetatea de omor. Si a fost rapit fericitul Calinic de ostasii lui si izgonit la Roma, aratându-i Iustinian nasul cel taiat, si chinuindu-l. Dupa aceea ducându-l la Roma, a fost pus la o temelie de zid, si l-au zidit pe din afara, ca asa poruncise tiranul. Si peste patruzeci de zile spargând zidul, a fost aflat înca viu cu suflet, si mai traind înca patru zile dupa aceea, catre Domnul s-a mutat, si a fost îngropat în biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum poruncisera trimisii papei ce era atunci la Roma.


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

luni, 14 septembrie 2009

Sfantul Ioan Gura de Aur - Patriarhul Constantinopolului.


Sf. Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia, anului 354 aproximativ, avand părinţi pe Secundus - mare dregător militar care a murit la scurt timp după naşterea sa, şi Antusa - descendentă dintr-o bogată familie creştină. Rămasă văduvă la numai 20 ani, ea s-a dedicat cu râvnă şi perseverenţă educaţiei fiului ei, renunţând la recăsătorire. Educaţia creştina, Ioan le-a primit de la mama sa Antusa, iar educaţia clasică a primit-o de la retorul Libaniu şi de la filosoful Andragatiu, primind valorile retoricii ale clasicilor greci. A studiat şi dreptul, întrucât ar fi pledat câtva timp, conform unor relatari. S-a călugărit în anul 368. A trăit într-o peşteră lângă Antiohia. A fost botezat târziu, probabil în jurul anului 372, de Meletie, episcop de Antiohia. În scurtă vreme, a fost făcut citet. Sf. Ioan Gură de Aur a început să practice ascetismul acasă. În 374, după moartea mamei sale Antusia, Ioan a putut să dea curs dorinţei sale arzătoare pentru asceză. El s-a retras în munţii Antiohiei, unde a dus patru ani o viaţă severă sub conducerea unui ascet, iar după aceea, s-a retras doi ani într-o peşteră. În 380 s-a înapoiat la Antiohia, iar în 381, Meletie l-a făcut diacon. Timp de 10 ani, înaintea diaconatului, el a fost preocupat de problema monahismului şi a fecioriei, cărora le-a consacrat mici tratate. Tratatul său "Despre preoţie", scris în cei şase ani de diaconat, este o capodoperă a literaturii patristice în care Sfântul Ioan Chrysostom om scoate în evidenţă sublimitatea Tainei Preoţiei. Sfantul Ioan a fost preoţit de episcopul Flavian în 386 şi a primit misiunea de predicator. Geniul şi arta sa oratorică îi creează renumele. El predică nu numai în biserica mare şi frumoasă, zidită de Constantin, sau în biserica cea veche, ci în toate bisericile din Antiohia şi din împrejurimi. În timpul celor 12 ani de preoţie la Antiohia, Sf. Ioan i-a combătut pe eretici, îndeosebi pe anomei şi pe iudeo-creştini şi s-a străduit pentru formarea morală a credincioşilor săi. La moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sf. Ioan a fost numit patriarh al Capitalei prin influenţa lui Eutropiu, ministru atotputernic pe lângă slabul împărat Arcadie. Râvna sa de reformator implacabil, tonul tăios şi neiertător al predicilor sale, care criticau aspru toate păcatele şi pogorămintele, de jos şi până sus, la Eutropiu şi Eudoxia, dragostea sa pentru săraci, pentru adevăr şi pentru dreptate, i-au făcut mulţi duşmani. Legăturile Sf. Ioan Gură de Aur cu curtea imperială au fost reci. Duşmanii Sf. Ioan începuseră să murmure. Venirea fraţilor Lungi la Constantinopol, izgoniţi de Teofil din Egipt ca origenişti, avea să provoace actul final al vieţii patriarhului atât de frământat. Sf. Ioan i-a primit pe fraţii Lungi, i-a găzduit dar nu a intrat în relaţii prea apropiate cu ei şi a refuzat să primească o plângere împotriva lui Teofil. Aceştia s-au adresat împăratului, care a dispus convocarea lui Teofil în faţa episcopului Capitalei. Teofil a luat măsuri, trimiţând înainte pe Sf. Epifaniu, spre a-l descalifica pe Sf. Ioan ca origenist, dar bătrânul episcop de Salamina şi-a dat seama, până la urmă, de cursa în care a fost atras şi a plecat grăbit în ţara lui. Teofil însă, venit cu cei 26 episcopi ai săi, a realiat 10 episcopi nemulţumiţi de Ioan, 3 văduve care se socoteau insultate de patriarh şi pe împărăteasa Eudoxia. Sinodul, prezidat de Teofil, l-a convocat pe Ioan să se prezinte la Stejar, aproape de Calcedon, spre a se desculpa de calomnii şi de lucruri ridicole. Ioan nu s-a prezentat şi de aceea a fost destituit. Patriarhul a fost rechemat din cauza răscoalei poporului care-şi revendica pastorul şi din cauza unui cutremur de pământ. Patriarhul a fost primit în triumf, dar împăcarea n-a durat decât două luni. Spre sfârşitul anului 403, Sf.Ioan critica aspru neorânduielile care s-au produs cu ocazia inaugurării unei statui a Eudoxiei aproape de Biserica unde slujea el. În Postul Paştelui din 404, Eudoxia, după sfatul lui Teofil, a convocat un sinod în care a Sf. Ioan a fost demis a doua oară pe motivul că nu a fost reintegrat de un sinod după prima demitere. Sf. Ioan a fost arestat în palat aproape de Paşte şi exilat după Rusalii, la 20 iunie 404. După o oprire scurtă la Niceea, Sf.Ioan a ajuns, după 77 de zile, la Cucuz sau Arabissos, în Armenia Mică. Din cauza legăturilor sale frecvente cu prietenii de la Constantinopol şi Antiohia, autorităţile au primit ordin să-l deporteze la Pityus, un mic oraş pe malul de est al Mării Negre. El a murit pe drum spre această localitate, la Comana, în Pont, în ziua de 14 septembrie 407 cu aceste cuvinte pe buze: "Slavă lui Dumnezeu pentru toate". Osemintele sale au fost aduse la biserica Sf Apostoli din Constantinopol în anul 438 de către împăratul Teodosie II.


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

luni, 31 august 2009

Părintele nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595)


Acest între sfinţi Parintele nostru Ioan, a trăit pe vremea împărăţiei lui Iustin II (565-578), Tiberiu şi Mauriciu. Se năcuse în Constantinopol, şi fusese lucrător de aur, om evlavios şi iubitor de săraci şi de straini, şi temător de Dumnezeu.

Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: "Nu-ţi este îngăduit Avva să mergi de-a dreapta celui mai mare". Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte arhieria care avea să i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul şi arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfătuit să se tundă ca fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Fiind el încă diacon, a venit la biserica Sfântului Laurenţiu în amiaza zilei. Şi a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l ştia nimeni de unde era venit; şi acesta arătă sfântului treptele jertfelnicului. Şi iată acolo se vedea multime mare de sfinţi şi glas amestecat de cântare minunată, şi toţi erau îmbrăcaţi în vesminte albe strălucitoare. Ajungând el împărţitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la şes şi avea numai o pungă, dăruia la săracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheama Boul, un oarecare dintre săraci striga si zise: "Doamne miluieşte până când se va deşerta această pungă". Si numaidecât punga ramase deşartă. Iar sfântul cautând spre acela, cu un chip înfricoşător, îi zise: "Dumnezeu să te ierte, frate".

După adormirea patriarhului Eutihie, voind ca să fie hirotonit, nu se supunea poruncii până ce a văzut această vedenie înfricoşătoare: marea se suia până la cer, şi un cuptor de foc înfricoşător şi mulţime de îngeri care ziceau aşa: "Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că altfel vei ispiti şi una şi alta". Şi acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, deşi nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevoinţă desăvârşită şi cu viaţă cinstită prin toată fapta bună până la sfârşit.

Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), şi făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa şi cu semnul crucii, a adus marea la linişte. Ioan Gazeanul, scolasticul, pătimind de curgerea ochilor, şi luând împărtăşanie de la sfântul, care zicea: "Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din naştere orb", l-a sărutat şi s-a tămăduit.

Fiind moarte mare, a dat unui om credincios două coşniţe; una deşartă şi alta plină de ghioci, şi îi zise: "Stai la locul ce se numeşte Boul şi numără morţii câţi trec, deşertând ghiocii în coşniţa cea deşartă. Şi făcând aceasta o dată si de două ori, a cunoscut că în întâia zi au ieşit afară trei sute douăzeci şi trei de suflete, şi a doua zi făcând asemenea, a cunoscut că a mai încetat puţintel. Şi făcând aceasta şapte zile, află că s-a potolit de tot molima datorită rugăciunii sfântului.

La înfrânare atât se nevoia, încât n-a băut apă şase luni, făra cât numai miezul unei lăptuci i-a fost şi mâncare şi băutura, sau puţintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani şi jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, sezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsă, si când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, şi se trezea. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn. O dată, o femeie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, şi năzuind către un oarecare om pustnic, îi zise acela: "Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui". Şi făcând aşa n-a greşit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia şi femei sterpe au născut, şi multi bolnavi s-au tămăduit.

Răposând sfântul cu pace, şi mergând preamaritul Nil eparhul să-l sărute, l-a sărutat şi sfântul pe el, văzând toţi şi mirându-se. A fost îngropat înăuntrul altarului Sfinţilor Apostoli, precum era vrednic, mărind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh.


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

duminică, 9 august 2009

Cuviosul si de Dumnezeu purtatorul Parintele nostru Nifon, arhiepiscopul Constantinopolului, care a pustnicit în sfânta Manastire Dionisiu - Athos

particele din moastele sfantului Nifon.

Acest Sfânt Nifon s-a nascut în Tesalonic din parinti binecredinciosi si de bun neam: mama lui, Maria, era din aceasta cetate, iar tatal sau, Daniel, se tragea din Dalmatia. Asezati în Tesalonic, parintii sfântului au avut trei copii: Dimitrie, Nicolae si Maria. Dupa moartea tatalui, fiul cel mare, Dimitrie, a fost luat la curtea domnitorului Tesalonicului, iar cel de al II-lea, Nicolae, a fost dat la învatatura cartilor sfinte, dovedind multa silinta, încât la vârsta de 12 ani stia toata rânduiala slujbelor bisericesti, se îndeletnicea cu citirea sfintelor carti si dorea sa-si adânceasca cunostintele. Pentru aceasta, curând, fara stirea dascalului si a maicii sale, a urmat pe un monah învatat, numit Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a ramas alaturi de vestitul pustnic Antonie, care nu dupa multa vreme l-a tuns în calugarie, dându-i numele Nifon.
Dupa moartea pustnicului Antonie, calugarul Nifon, plin fiind de râvna învataturii si auzind ca în cetatea Iarda este un dascal foarte învatat, numit Zaharia, a ajuns ucenic al acestuia. Iar când, dupa luarea Constantinopolului de catre turci la 1453, dascalul Zaharia a fost hirotonit episcop, calugarul Nifon s-a dus la Sfântul Munte Athos, asezându-se la început în Mânastirea Pantelimon. Însa dupa o vreme s-a mutat în pestera Krughi, unde a pustnicit, desavârsindu-se în învataturile sfinte.
De acolo a fost chemat de întâistatatorul Lavrei celei mari a Sf. Atanasie ca dascal. Dupa multa vreme, cunoscând ca în Mânastirea Dionisiu, cu hramul Sfântului înaintemergator si Botezator Ioan, se afla multi îmbunatatiti monahi, s-a mutat acolo, unde a îmbracat îngerescul chip al schimniciei si a fost hirotesit, dupa canoane, citet si ipodiacon, iar apoi hirotonit ierodiacon si ieromonah. Nevoindu-se mai mult cu cele duhovnicesti, cu privegherile, cu rugaciunea si cu dragostea fata de toti, Sf. Nifon a ajuns curând a fi în adevar luminator nu numai al Mânastirii Dionisiu ci si al întregului Sfânt Munte Athos, încât puterea întelepciunii lui ajunsese vestita si în cetatea Tesalonicului.
De aceea, dupa moartea mitropolitului Partenie al Tesalonicului, soborul episcopilor si al clericilor alesera ca mitropolit al Tesalonicului pe Sfântul Nifon, care cu toata împotrivirea lui a trebuit sa primeasca. Aici Sfântul Nifon a propovaduit prin alese cuvinte dogmele Bisericii si îndemna pe cei bogati sa ajute pe cei neputinciosi si pe cei bolnavi, de care sfântul purta deosebita grija, chiar daca erau de alta lege, Vestea despre puterea cuvântului si despre faptele Sfântului Nifon s-a raspândit atât de repe-de si de departe, încât când, dupa doi ani, a murit patriarhul Constantinopolului, Sfântul Nifon a fost facut patriarh al Constantinopolului si a toata lumea. Însa nu dupa multa vreme, la uneltirile unor clerici, Sfântul Nifon a fost izgonit de puterea împarateasca din Patriarhie la Mânastirea Sozopoli. Dar dupa doi ani a fost din nou urcat în scaunul de patriarh al Constantinopolului; însa dupa scurta vreme, la uneltirile unora, împaratul a surghiunit pe Sfântul Nifon în cetatea Adrianopol, unde petrecea pazit de ostasi.
Vestea despre Sfântul Nifon s-a raspândit pâna departe, încât, auzind cele despre sfântul, domnitorul Tarii Românesti, Radu cel Mare (1496-1508) dorind sa-l vada, a capatat, aflându-se la Constantinopol pentru plata tributului, învoirea înaltei Porti sa viziteze pe Sfântul Nifon la Adrianopol. Fiind în fata sfântului, domnitorul Radu cel Mare grai: "Eu, Stapâne Sfintite, doream foarte mult sa ma învrednicesc a vedea fericita ta fata. Slava lui Dumnezeu ca m-am învrednicit a dobândi aceasta astazi; sunt mâhnit însa de ispitirile ce patimesti". Sfântul Nifon îi raspunse: "Preastralucite Domn, prin multe necazuri ni se cade noua sa intram în împaratia cerurilor, caci zice Domnul ca se cade sa suferim primejdiile acestei vieti cu bucurie". Acestea si altele asemenea auzind domnitorul Radu cel Mare zise: "Ma rog Arhieriei tale sa vii în Tara Româneasca sa ne înveti pe noi, caci cu totul suntem lipsiti de duhovniceasca învatatura si de pastor învatator; acolo te vei odihni si toti te vor primi cu bucurie. Da-mi cuvântul si voi mijloci la Poarta a ti se da voie". Si, sfântul învoindu-se, l-a luat domnitorul Radu cel Mare cu sine si l-a dus în Tara Româneasca, la anul 1504, unde toti l-au primit ca pe un Apostol al lui Dumnezeu. Atunci domnitorul Radu i-a zis:
"Te avem pe tine povatuitor si pastor al nostru, ca sa ne povatuiesti pe noi pe calea mântuirii, si sa ai stapânire asupra lucrurilor bisericesti, si orice vei porunci, se va face". "Ma rog, raspunse Sf. Nifon, ca orice voi face spre îndreptare sa primiti cu bucurie; iar însuti de vei gresi, sa primesti duhovniceasca mea sfatuire, pentru ca daca poporul va vedea ca domnul tarii primeste îndreptare de pocainta, si el cu înlesnire se va îndrepta; si, dimpotriva, daca domnul tarii va calca legile si va defaima sfintele canoane, atunci se va face tuturor mare cadere". Apoi preaînteleptul Nifon a poruncit sa se adune în sobor toti preotii, egumenii manastirilor si boierii divanului domnesc, carora le-a vorbit îndemnându-i la faptele cele bune. Iar puterea cuvântului sau si întelepciunea sa cea mare atât au miscat inimile celor de fata încât toti au primit învatatura cu bucurie si au hotarât a-si îndrepta naravurile. Dupa aceea Sfântul Nifon a hirotonit episcopi, carora le-a dat toate rânduielile treptei lor de episcopi, sfatuindu-i sa se îngrijeasca de turma lui Hristos.
În vremea aceea un boier din Moldova, rau naravit si facând multe rele, a fugit din tara Moldovei în Tara Româneasca cu femeia si cu copiii sai. Aici, împrietenindu-se cu domnitorul Radu cel Mare, a voit sa-si ia alta sotie, pe sora domnitorului Radu cel Mare, care, cu toate ca stia ca acela este însurat, s-a învoit la aceasta, nesocotind legile parintilor sai si canoanele Bisericii. Aflând una ca aceasta, din plângerea femeii dintâi a aceluia, Sfântul Nifon a chemat pe boierul moldovean si cu blândete l-a sfatuit sa lase femeia cea luata fara lege si sa se întoarca la sotia sa cea dupa lege. Boierul moldovean a mers si s-a plâns domnitorului Radu cel Mare, cautând sa-l întarâte a izgoni pe Sfântul din Tara Româneasca. Atunci Sfântul Nifon, netemându-se de amenintari, s-a dus la domnitor si, aratându-i scrisoarea femeii celei dupa lege a boierului moldovean, i-a deschis Legea dumnezeiasca si i-a aratat ca nu se cade sa defaime cele rânduite de dumnezeiestile canoane. Dar domnitorul Radu cel Mare, lasând la o parte evlavia ce aratase mai înainte, s-a pornit cu salbaticie împotriva Sfântului Nifon, învinuindu-l ca a calcat predaniile si rânduielile tarii si poruncindu-i sa plece din Tara Româneasca.
Atunci Sfântul Nifon a mers la biserica, unde a poruncit sa se strânga tot poporul, pe care învatându-l îndestul, s-a îmbracat în vesmintele arhieresti si a afurisit atât pe boierul moldovean cel fara de lege cât si pe cei ce îl ajutasera la savârsirea acelei faradelegi. Apoi a proorocit câte aveau sa se întâmple Tarii Românesti si cum au sa moara de moartea cea rea si domnitorul Radu cel Mare si boierul moldovean, sfârsindu-se în faradelegea lor. Dupa aceea asezând vesmintele arhieresti pe sfânta masa a iesit din biserica.
Auzind acestea domnitorul Radu cel Mare a dat porunca în tot orasul ca nimeni sa nu socoteasca pe Sfântul Nifon ca arhiereu si nici sa-i dea cinste si cautare; caci cel care-i va da pâine sau altceva, ori îl va primi în casa sa îsi va pierde viata, iar averea lui va trece pe seama domniei. Iar Sf. Nifon s-a dus la marginea unui sat, într-o cascioara mica, unde un fiu duhovnicesc al sau, Neagoe, din familia Basarabestilor, îl hranea pe ascuns. Atunci voievodul Radu cel Mare, mustrat de cuget si temându-se a nu veni asupra lui vreun rau pentru aceasta fapta, a mijlocit sa fie adus Sfântul Nifon din nou la palatul domnesc, unde domnitorul si-a cerut iertare prin fagaduinti de multe daruri. Sfântul însa cunoscând viclesugul domnitorului nu i-a dat iertare si a plecat de la el repetând aceeasi proorocie ce rostise în biserica.
Plecând din Tara Româneasca, Sfântul Nifon s-a dus împreuna cu doi ucenici ai sai, Macarie si Ioasaf, mai întâi în Macedonia, apoi în Pelotonia, si de acolo în Sfântul Munte Athos, la Mânastirea Vatoped, unde a fost primit cu multa evlavie. Iar din Mânastirea Vatoped, Sfântul Nifon a trecut ca un necunoscut în Mânastirea Dionisiu, unde s-a supus la cele mai de rând ascultari, nefiind cunoscut de fratii din mânastire decât târziu prin aratare îngereasca. Si facând multe minuni Sfântul Nifon si-a dat obstescul sfârsit în Mânastirea Dionisiu, la 11 august 1508.
Ajungând domnitor, Neagoe Basarab, care fusese fiu de spovedanie al Sfântului Nifon, a trimis la Sfântul Munte Athos o delegatie ca sa aduca în Tara Româneasca moastele Sfântului Nifon "ca sa curateasca greseala Radului si a altora, care facuse rau sfintiei sale". Dezgropând trupul Sfântului Nifon si asezându-l în cosciug de lemn, delegatia trimisa de Neagoe Basarab, împreuna cu câtiva calugari din Mânastirea Dionisiu si cu mitropolitul Neofit de Anchialos, l-au adus în Tara Româneasca, unde l-au dus cu alai mare la Mânastirea Dealului si l-au asezat deasupra mormântului lui Radu cel Mare. În tot timpul noptii în Mânastirea Dealului s-au facut rugaciuni pentru iertarea pacatelor domnitorului Radu cel Mare; iar în revarsatul zorilor Neagoe Voda, care era partas la rugaciune a vazut în atipeala iertarea lui Radu Voda.
Dupa ce au fost tinute mai multe zile pentru închinarea poporului, moastele Sf. Nifon au fost asezate în sicriu de argint poleit cu aur si înfrumusetat cu pietre scumpe si cu smalt si înapoiate la Mânastirea Dionisiu din Sf. Munte Athos. Calugarii de la Mânastirea Dionisiu au daruit cu bucurie lui Neagoe Basarab capul si o mâna din moastele Sfântului Nifon, care au fost asezate în Mânastirea zidita de Neagoe Basarab la Curtea de Arges.

extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

sâmbătă, 25 iulie 2009

PATRIARHUL LEONTIE al Ierusalimului


Cuviosul şi Purtătorul de Dumnezeu Părintele nostru Leontie s-a născut în Stromniţa Macedoniei la începutul secolului al XII-lea din părinţi bogaţi şi binecredincioşi, iar renăscându-se prin dumnezeiescul Botez, a primit numele de Leon. La vârsta copilăriei a fost dat la şcoală şi s-a deprins în studiul Sfintelor Scripturi, iar citind Vieţile Sfinţilor îşi cultiva sufletul şi folosindu-se foarte mult din acestea, dorea să se lepede de lume şi să se facă monah pentru a sluji Domnului. Tată lui Leon a murit pe când acesta era încă tânăr. Imediat s-a hotărât să se ducă în Constantinopol. Hotărârea de a se călugări a întărit-o cu fapta retragerii într-un munte, în desăvârşită linişte, timp de trei zile, nebăgând în seamă foamea şi în loc de somn, întinzându-se pe un „covor" de trestii. După ce a ajuns în capitală a îmbrăcat schima monahală în Mănăstirea Maicii Domnului - Ptelidios, care se afla în suburbie, iar apoi începu să meargă prin oraş şi să o facă pe nebunul, cu scopul de a se expune de bunăvoie la jignirile şi batjocurile, ba chiar şi la loviturile trecătorilor. Printr-o astfel de asceză, pe cât de aspră, pe atât de primejdioasă, a câştigat într-o foare scurtă perioadă de timp o atât de mare bunăvoinţă şi îndrăzneală înaintea lui Dumnezeu, încât putea să poarte în mâinile goale cărbuni aprinşi şi să tămâieze în acest nuat chip icoanele cese aflau la intersecţiile capitalei. Temându-se însă să nu cadă în mândrie, a început să se expună din ce în ce mai mult la insulte şi rele pătimiri. S-a făcut apoi ucenicul unui episcop de Tiberiada care trăia o viaţă pustnicească în muntele Avhenolakkos. Într-o zi, fiind trimis de stareţul său episcop în cetate pentru o treabă, Leontie a întârziat şi nu a mai găsit nici corabie, nici barcă pentru a se întoarce. Pentru a nu încălca porunca primită - de a se întoarce înainte de ase însera şi de a nu înnopta nicidecum în altă parte - s-a aruncat în mare şi fiind purtat în chip minunat de curenţii de apă de cealaltă parte a malului, reuşi să se întoarcă în sihăstrie unde îl aştepta stareţul său. Stareţul văzând că apa încă i se scurgea din haine şi înţelegând de la el negrăita minune slăvea pe Dumnezeu şi se minuna de ucenicul său.
Într-o călătorie spre Sfintele Locuri din Palestina, pe care a întreprins-o episcopul împreună cu Leontie, cel din urmă a cerut biencuvântarea stareţului său de a rămâne în Mănăstirea Sfântului Ioan Teologul din Patmos (16 martie). Egumenul de acolo, înţelegând harismele sale extraordinare, l-a acceptat, dar în regim de zăvorâre: tânărul Leontie nu avea voie să iasă din chilie. Această binecuvântată liniştire a fost pentru Leontie un prilej de se deda fără reţineri şi împrăştieri nevoinţelor duhovniceşti ale postului şi neîncetatei rugăciuni, adăpând noapte de noapte aşternutul său cu lacrimi de pocăinţă. Pentru a readuce în suflet starea de umilinţă, apela la măsuri ascetice neobişnuite: se biciuia cu o curea de piele pe care o prevăzuse cu cuie şi petrecând zile întregi într-un mormânt, întins deasupra oaselor.
La plinirea vremii, a primit ascultarea de ajutor de eclesiarh (paraclisier), pe care o îndeplinea cu multă grijă şi sârguinţă, însă fără a-şi împuţina deloc nevoinţele sale ascetice. Egumenul îi încerca foarte aspru smerita cugetare şi de fiecare dată îşi dădea seama că tânărul monah este tare ca un diamant, pentru că ajunsese la desăvârşita lepădare de sine şi îşi păstra aceeaşi aşezare sufletească şi când era cinstit şi când era jignit. Într-o zi, Leontie a avut o vedenie în care se făcea că primeşte spre hrană o pâine cerească. Din acel moment a primit de la Domnul harisma înţelegerii Sfintelor Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi, care, imediat ce le citea, îi ofereau un simţămând incomparabil mai dulce decât mierea, aşa încât îi venea foarte uşor să alcătuiască tratate teologice care tâlcuiau cele mai adânci taine ale Ortodoxiei. Printre alte lucrări, a alcătuit şi un tratat despre diferenţa dintre erosul pământesc şi erosul ceresc, care ese focul Sfântului Duh pe care Hristos a venit să-l risipească pe pământ.
După ce a fost considerat vrednic de preoţie, Leontie a fost hirotonit preot şi astfel - odată cu înălţarea sa în această treaptă, a găsit prilejul să se smerească din ce în ce mai mult înaintea fraţilor şi să le arate o împreună-pătimire plină de iubire. A fost numit apoi iconom, responsabil cu toate nevoile mănăstirii, care adăpostea atunci o obşte numeroasă. Cu toate acestea însă, grijile acestei ascultări nu au putut să-l împiedice în dumnezeiescul său urcuş spre Dumnezeu, iar pentru somn nu-şi mai păstra decât o oră înainte de Utrenie. În schimbul acestei lepădări de sine şi de toate, a primit de la Dumnezeu nesfârşite daruri. Astfel, Sfântul Ioan Teologul i s-a arătat în ziua prăznuirii lui (8 mai) sub chipul egumenului şi i-a poruncit să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie mai devreme decât de obicei, pentru că voia să ajungă şi la Efes, ca să-i bucure cu prezenţa sa pe creştinii ce se adunaseră acolo în cinstea sa.
Pe când se afla odată în Constantinopol pentru o treabă, Leontie a vizitat vechea mănăstire a Cuviosului Daniil Stâlpnicul (pomenit pe 11 decembrie) şi cu dorinţa de a urma nevoinţele duhovniceşti ale acestui mare ascet al virtuţii a plecat de acolo cu gândul de a-i cere egumenului său binecuvântarea de a se întoarce.Ajungând însă în Patmos, a aflat că stareţul său a plecat la Domnul, lăsându-l urmaş pe el prin testament şi cu jurământ (1158). Constrâns să se supună Proniei lui Dumnezeu, Cuviosul şi-a îndoit privegherile şi postirile sale, nu doar pentru el, ci mai ales pentru mântuirea ucenicilor săi. Prin darul înainte-vederii, îi păzea pe ucenicii săi de cursele demonilor, le descoperea gândurile lor ascunse când aceştia nu îndrăzneau să le descopere în spovedania lor de fiecare zi sau îi izbăvea pe alţii de orice ispită, cerându-le să-şi pună mâna pe grumazul său, pentru a le arăta că astfel prelua asupra sa încercarea lor. Spre îndreptarea lor se prefăcea uneori mânios, dar sufletul lui îşi păstra în realitate, în orice situaţie, blândeţea şi nepătimirea, condiţie a neîncetatei convorbiri cu Dumnezeu. I-a izgonit ppe piraţii care veneau regulat să tâlhărească mănăstirea şi de atunci, aceştia fiind înfricoşaţi de pedeapsa lui Dumnezeu, nu au mai îndrăznit să vatăme sfântul aşezământ.
După ani de zile, Cuviosul s-a îmbolnăvit grav şi timp de paisprezece zile nu-i mai rămăsese decât o neputincioasă suflare de viaţă. Însă la sfârşitul acestei perioade, i s-a descoperit că Dumnezeu îi va mai dărui încă pe atâţia ani de viaţă câte zile a suferit în boală, adică treisprezece ani şi jumătate. În anul următor (1172), a întreprins o călătorie la Constantinopol ca să-şi câştige dreptul de la împărat în controversa sa cu perceptorul de impozite din Creta care refuza să asigure mănăstirii aprovizionarea anuală cu grâu. Aflând de virtuţile sfântului egumen din Patmos, împăratul Manuel Comnenul (1143-1180) a vrut să-l hirotonească imediat arhiepiscop de Cipru. Leontie însă a refuzat, cunoscând că nu era aceasta voia lui Dumnezeu. Puţin mai târziu însă, a primit să fie hirotonit Patriarh al Ierusalimului, pentru că primise cu multă vreme înainte o înştiinţare profetică în sensul acesta (după 1176).
Pe drumul spre Sfintele Locuri, s-a oprit puţin în Cipru, unde patriarhul Ierusalimului dispunea de loc de reşedinţă şi de anexe, principalele izvoare de venituri ale Patriarhiei, care era atunci ocupată de cruciaţii romano-catolici. Acolo a pus din nou rânduială în averea Bisericii, a îndreptat moravurile monahilor nestatornici în îndatoririle şi voturile călugăreşti şi comportamentul nedrept al perceptorului împărătesc de impozite, care voia să-l priveze şi de cele stric necesare supravieţuirii. Apoi, s-a dus la Sfântul Ioan din Akra (Ptolemaida ), unde locuia de obicei patriarhul ortodox, pentru că romano-catolicii îi inteziseseră să locuiască în Ierusalim. Faima lui de făcător de minuni s-a răspândit repede între toţi creştinii din Siria şi Fenicia, dintre care mulţi alergau spre el ca să primească binecuvântarea omului lui Dumnezeu .
Cuviosul s-a dus într-o noapte în Ierusalim, a intrat pe ascuns în Biserica Sfintei Învieri şi s-a închinat singur în Dătătorul-de-Viaţă Mormânt al Domnului. S-a crezut atunci că prezenţa cuviosului a scăpat atenţiei multora. Însă aceasta a fost cu neputinţă să se întâmple până la sfârşit, pentru că l-au descoperit minunile pe care Domnul le săvârşea prin acest cuvios. Pentru că fiind atunci secetă şi Ierusalimul fiind aspru biciut de aceasta, creştinii aveau nevoie de un alt Prooroc Ilie, ca să-i izbăvească de nenorocire. Pentru aceasta l-a trimis Dumnezeu pe acest mare Leontie şi prin rugăciunea lui a vărsat o ploaie mare care a umplut cisternele de apă, ogoarele s-au adăpat îmbelşugat, iar cei care cu puţin timp înainte erau însetaţi s-au săturat de apă, iar lucrul cel mai de seamă a fost că au câştigat nădejdi că vor avea belşug de roade, de grâu, de vin şi de alte bunătăţi de la Domnul. Iar minunatul Leontie era lăudat de câtre toţi şi se minunau toţi de el, spunând că „marele Arhiereu al lui Dumnezeu, Sfântul Leontie, venind în ţara noastră ne-a izbăvit de primejdia setei. Să mergem şi să cădem la picioarele lui, ca să-l avem pururea ajutor".
Auzind de acestea, cei mai zeloşi dintre catolicii care se aflau la Ierusalim s-au umplut de invidie, dar mai ales arhiepiscopul catolicilor, care, fiind biruit de o nedreaptă mânie, se gândea să-l ucidă pe sfântul care nu-i făcuse nici un rău. Aşadar, a trimis noaptea oameni înarmaţi în casa unde locuia sfântul, ca să-l ucidă. Dar Dumnezeu l-a păzit de ucigaşi, orbindu-i cu nevederea. Pentru că vedeau luminile aprinse în casa cuviosului şi alergau ca să intre în ea, dar când se apropiau, nu găseau uşa ca să intre. De aceea, după ce s-au ostenit toată noaptea, închipuindu-şi că vor putea în cele din urmă să intre în casa Sfântului, necuvioşii!, s-au întors cu mâinile goale la arhiepiscopul catolic care îi trimisese, spunându-i că dreptul Leontie este păzit de Dumnezeu şi nimeni, oricât de viclean ar fi, nu poate să-i facă vreun rău. Şi acest fapt minunat s-a răspândit pretutindeni şi toţi se minunau, iar de faima Sfântului s-a auzit până şi în Constantinopol.
Auzind de acestea, împăratul Manuel Comnenul a trimis şi a chemat pe Sfântul să vină la el, ca nu înainte de vreme lumea să se păgubească de un atât de mare binefăcător. A auzit de aceasta şi marele emir al Damascului, care chiar dacă era musulman, cinstind totuşi virtutea Cuviosului, a trimis către el o scrisoare şi îl chema pe Sfântul să meargă în Damasc, făgăduindu-i că-i va dărui cu hrisov un mertic îndestulător pentru el şi pentru oamenii săi, şi că va dărui creştinilor Biserica Născătoarei de Dumnezeu, care se afla acolo. Sfântul i-a trimis atunci o scrisoare de mulţumire pentru buna lui dispoziţie, dar îi spunea că nu este cu putinţă să meargă acolo, pentru că a fost chemat de împărat să meargă la Constantinopol. Îl ruga însă să îi trimită o scrisoare , prin care să poruncească piraţilor care prădau corăbiile, să nu-i facă nici un rău lui şi celor ce aveau să călătorească împreună cu el. Acela, primind scrisoarea Sfântului, i-a trimis imediat scrisoarea pe care i-o cerea, socotind că el însuşi primea prin acest gest un dar, iar nu că el ar fi făcut vreo favoare cuviosului. Această scrisoare a luat-o cuviosul cu sine, când - după acestea - a venit în Constantinopol şi i-a arătat-o împăratului, spre mustrarea catolicilor, care deşi se numeau creştini, totuşi ei nu i-au arătat o astfel de bunăvoinţă cum arătase acel necredincios emir al Damascului.
Iar dumnezeiescul Leontie hotărâse să plece la Constantinopol pentru că foarte mult şi de nenumărate ori se ostenise să primească îngăduinţa din partea catolicilor să săvârşească Dumnezeiasca Liturghie înăuntrul de-Viaţă-Dătătorului Mormânt al Domnului, dar ei refuzau, îngăduindu-i să intre doar spre închinare, ca unul dintre mulţii pelerini. Pentru aceasta, a judecat că este mai de folos să plece din Ierusalim, ca nu cumva catolicii - care stăpâneau atunci Ierusalimul - să-i poată provoca vreun rău şi să poată primi din partea împăratului îngăduinţa de a sluji Sfânta Liturghie în Preasfântul Mormânt.
A ajuns în Constantinopol chiar în clipa în care împăraul Manuel îşi dădea sufletul şi, de aceea, a trebuit să-şi prelungească şederea sa acolo şi sub împărăţia lui Alexie al II-lea (1180-1183). Pentru că s-a împotrivit însă nunţii nelegiuite a împăratului cu Irina Comnena, nu a putut să se bucure de bunăvoinţa Curţii şi se spune că a fost şi surghiunit. Cu toate acestea, Cuviosul Leontie şi-a aflat veşnica odihnă în Constantinopol imediat ce s-au împlinit anii dăruiţi de Dumnezeu, pe 14 mai 1184 (sau 1185), sub împărăţia lui Andronic I Comnenul.
Cineva a comandat unui pictor să zugrăvească frumos chipul sfântului adormit, dar acesta nu reuşea deloc, pentru că cel adormit îşi schimba continuu expresia feţei, ca şi cum ar fi refuzat din smerită cugetare să se cinstească asemănarea feţei sale. După patru zile de la trecerea de aici, sânge proaspăt a curs din racla unde fusese depus trupul său, iar locul s-a umplut de o bunămireasmă cerească.
(Pentru prima oară în româneşte, prescurtată după izvoare greceşti de Leontie monahul)

extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

SOFRONIE PATRIARHUL IERUSALIMULUI


Acest preamare luminător al Bisericii era de fel din ţara Feniciei celei încununate cu munţii Libanului, s-a născut în cetatea Damascului, către anul 550, şi se trăgea din părinţi deopotrivă de evlavioşi. Tatăl lui se chema Plinthas, iar mama lui Mira. Îmbinând isteţimea pe care o avea de la naştere cu râvna deosebită la învăţătură, a ajuns stăpân pe toate cunoştinţele pe care le putea cineva dobândi în vremea aceea. Şi încă de pe când se găsea în Damasc a deprins toată virtutea care pe atunci se izbutea numai în pustiu. Mai târziu s-a dus la Mănăstirea marelui Teodosie începătorul vieţii de obşte, unde aflând răgaz şi trăind în linişte alături de Dumnezeu şi-a întărit mintea şi inima cu citirea dumnezeieştilor Scripturi, robindu-şi tot cugetul întru ascultarea lui Hristos. Dorind însă după şi mai multă învăţătură şi după o viaţă şi mai curată, a pornit după trecere de mai multă vreme la Alexandria. Şi găsind acolo un bărbat deosebit de vrednic, pe nume Ioan Moshu, care era plin de toată înţelepciunea şi priceperea, a rămas la el şi a locuit împreună cu el sub acelaşi cort şi sub acelaşi acoperământ, ducând acelaşi fel de viaţă şi având acelaşi gând, împărtăşindu-se din cunoştinţele aceluia şi împărtăşindu-i la rândul său pe ale sale. Îmbolnăvindu-se aici de o grea boală de ochi, a fost vindecat de către sfinţii Chir şi Ioan, cărora, drept plată a vindecării, le-a cerut îngăduinţa să treacă în scris minunile săvârşite de ei în fiecare zi. Şi într-adevăr le-a trecut pe toate în scris.
Mai târziu, datorită vieţii lui înalte, a ajuns episcop al Ierusalimului. Când sfânta cetate Ierusalim a căzut în mâinile perşilor, el s-a dus la Alexandria, la marele Ioan cel Milostiv, care păstorea pe atunci în scaunul apostolic de acolo. La săvârşirea din viaţă a acestuia, găsindu-se deci la Alexandria, într-un cuvânt de laudă el a arătat toată comoara cea nesfârşită de milostivire şi înălţimea vieţii sfântului Ioan cel Milostiv, deplângându-l şi el îndeajuns de mult.
După ce s-a întors iarăşi în sfânta cetate, nici nu se poate spune cu câtă grijă şi trudă a păstorit Biserica ce-i fusese încredinţată: el nu a dat câtuşi de puţin somn ochilor lui şi aţipire pleoapelor lui. Şi lupta lui nu era numai împotriva demonilor, ci şi împotriva ereticilor, pe care combătându-i cu dovezi din Scriptură şi cu predaniile Părinţilor, ca şi cu învăţăturile lui proprii, îi punea pe fugă. El a lăsat Bisericii multe scrieri vrednice de cuvânt şi de pomenire, în care învaţă pe credincioşi trăirea cea dreaptă şi vieţuirea după voia lui Dumnezeu. Printre aceste scrieri sunt Limonariul (împreună cu Ioan Moshu), viaţa sfântului Ioan cel Milostiv şi Viaţa sfintei Maria Egipteanca, cea deopotrivă cu îngerii printre femei, care a săvârşit în pustiu lupte mai presus de puterile omeneşti. Astfel trăind viaţă bună şi bineplăcută lui Dumnezeu, învăţând şi pe alţii şi slujind ca o adevărată gură a lui Hristos, păstorind cu cuviinţă turma încredinţată lui, după trei ani s-a mutat în pace la Dumnezeu.

extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

luni, 20 iulie 2009

SFANTUL APOSTOL ANDREI (PRIMUL CHEMAT) PRIMUL PATRIARH ORTODOX

VIATA SA :
Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii" (In 1, 29), lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: "Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret" (Ioan 1, 36-43), l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.

Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe din Imperiul Bizantin, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul ostrov (peninsula) al Peloponezului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l pe o cruce în formă de X, l-a scos din viaţa aceasta, în anul 62. Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constanţiu, fiul lui Constantin cel Mare, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli. Mai târziu, capul său a fost dus la Roma, iar o mână la Moscova.

...extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

PATRIARHIA ORTODOXA A CONSTANTINOPOLULUI .

Biserica Ortodoxă a Constantinopolului

Biserica Ortodoxă din Constantinopol este una din cele 14 sau 15 biserici autocefale, cunoscută şi sub numele de Patriarhia Ecumenică. Ea este condusă de Patriarhul Ecumenic, care are statut de primus inter pares ("primul dintre cei egali") în rândul episcopilor ortodocşi din întreaga lume. Actualul Patriarh Ecumenic este Preafericirea Sa Vartholomeu I, Arhiepiscop al Constantinopolului.

Bisericile locale ale Patriarhiei Ecumenice sunt cinci arhiepiscopii, trei biserici, treisprezece mitropolii şi o eparhie, fiecare din ele subordonată direct Patriarhului de Constantinopol, fără vreo autoritate intermediară. Mai mult, trei din cele cinci arhiepiscopii au mitropolii interne (în total 16), care sunt parte a respectivelor arhiepiscopii şi nu entităţi de sine stătătoare, ca celelalte mitropolii.

Câteva din prerogativele cu punctele lor de referinţă (ale Biserica Ortodoxă a Constantinopolului):

- Drepturi egale cu Vechea Romă (Canonul 3 al celui de-al Doilea Sinod Ecumenic, Canonul 28 al celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic, Canonul 36 al Sinodului Cinci-Şase);
- Dreptul de a asculta apeluri referitoare la disputele între clerici (Canoanele 9 şi 17 ale celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic);
- Dreptul de a hirotoni episcopi pentru regiuni care sunt în afara limitelor canonice definite (Canonul 28 al celui de-al Patrulea Sinod Ecumenic);
- Dreptul de a stabili mănăstiri de tip stavropighie chiar şi în teritoriile altor patriarhate.

Numarul patriarhilor Ortodocsi in timp a fost de 269 dintre care :

Gabriel III (1702-1707)
Neophytus V (1707)
Cyprianus I (1707-1709)
Athanasius V (1709-1711)
Cyril IV (1711-1713)
Cyprianus I (1713-1714)
Cosmas III (1714-1716)
Jeremias III (1716-1726)
Paisius II (1726-1732)
Jeremias III (1732-1733)
Serapheim I (1733-1734)
Neophytus VI (1734-1740)
Paisius II (1740-1743)
Neophytus VI (1743-1744)
Paisius II (1744-1748)
Cyril V (1748-1757)
Callinicus III (1757)
Serapheim II (1757-1761)
Joannicus III (1761-1763)
Samuel I Chatzeres (1763-1768)
Meletius II (1769)
Theodosius II (1769-1773)
Samuel I Chatzeres (1773-1774)
Sophronius II (1774-1780)
Gabriel IV (1780-1785)
Procopius I (1785-1789)
Neophytus VII (1789-1794)
Gerasimus III (1794-1797)
Gregory V (1797-1798)
Neophytus VII (1798-1801)
Callinicus IV (1801-1806)
Gregory V (1806-1808)
Callinicus IV (1808-1809)
Jeremias IV (1809-1813)
Cyril VI (1813-1818)
Gregory V (1818-1821)
Eugenius II (1821-1822)
Anthimus III (1822-1824)
Chrysanthus I (1824-1826)
Agathangelus I (1826-1830)
Constantius I (1830-1834)
Constantius II (1834-1835)
Gregory VI (1835-1840)
Anthimus IV (1840-1841)
Anthimus V (1841-1842)
Germanus IV (1842-1845)
Meletius III (1845)
Anthimus VI (1845-1848)
Anthimus IV (1848-1852)
Germanus IV (1852-1853)
Anthimus VI (1853-1855)
Cyril VII (1855-1860)
Joachim II (1860-1863)
Sophronius III (1863-1866)
Gregory VI (1867-1871)
Anthimus VI (1871-1873)
Joachim II (1873-1878)
Joachim III (1878-1884)
Joachim IV (1884-1887)
Dionysius V (1887-1891)
Neophytus VIII (1891-1894)
Anthimus VII (1895-1897)
Constantine V (1897-1901)
Joachim III (1901-1912)
Germanus V (1913-1918)
? (1918-1921)
Meletius IV Metaxakis (1921-1923)
Gregory VII (1923-1924)
Constantine VI (1924-1925)
Basil III (1925-1929)
Photius II (1929-1935)
Benjamin I (1936-1946)
Maximus V (1946-1948)
Athenagoras I (1948-1972)
Demetrius I (1972-1991)
Bartholomew I (1991-astăzi)
...extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"

sâmbătă, 11 iulie 2009

PATRIARHUL TEOCTIST AL ROMANIEI - Slujba Inmormantarii


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"

VIATA PATRIARHULUI TEOCTIST - scurt istoric

BIOGRAFIA PREAFERICITULUI PATRIARH TEOCTIST


Prea Fericitul Parinte Patriarh Teoctist a trecut la cele vesnice, luni, 30 iulie 2007, la ora 17.00, la varsta de 92 de ani.

BIOGRAFIA PREAFERICITULUI PATRIARH TEOCTIST (ARAPASU TEOCTIST) – PATRIARH AL B.O.R = BISERICII ORTODOXE ROMANE

1915, 7 februarie - Este nascut in satul Tocileni, judetul Botosani, din parintii Dumitru si Marghioala Arapasu, ca al zecelea din cei unsprezece copii ai acestora. A primit la botez numele de Teodor.
1921-1927 - A urmat scoala primara din satul natal.
1928 - A intrat, ca frate, la Schitul Sihastria Voronei, judetul Botosani, apartinand de Manastirea Vorona din acelasi judet.
1931, 14 septembrie - Este primit in randul fratilor - elevi la Seminarul monahal din Manastirea Neamt.
1932-1940 - Urmeaza cursurile Seminarului Teologic special pentru monahi din Manastirea Cernica, de langa Bucuresti (director fiind Chesarie Paunescu, viitorul episcop al Dunarii de Jos), obtinand Diploma de seminar.
1935, 6 august - A depus voturile monahale la Manastirea Bistrita-Neamt, primind numele de Teoctist.
1937, 4 ianuarie - Mitropolitul Pimen al Moldovei aproba hirotonia monahului Teoctist in treapta de ierodiacon. A fost hirotonit de arhiereul Ilarion Bacaoanul, in biserica Precista din Roman, pe seama Manastirii Bistrita.
1940-1944 - A urmat cursurile Facultatii de Teologie a Universitatii din Bucuresti. In aceasta perioada a fost randuit, de patriarhul Nicodim, in diferite ascultari la birourile Arhiepiscopiei Bucurestilor, si apoi in postul de diacon la Catedrala Sfintei Patriarhii.
1945 - A fost proclamat licentiat in Teologie, primind calificativul Magna cum laude pentru lucrarea sustinuta in cadrul Catedrei de Liturgica, sub conducerea Pr. Prof. Dr. Petre Vintilescu.
1945, 1 martie - A fost transferat in postul de preot la Catedrala mitropolitana din Iasi, de catre mitropolitul Irineu Mihalcescu.
1945, 25 martie - Este hirotonit ieromonah de Prea Sfintitul Valeriu Botosaneanul (Moglan), arhiereu-vicar al Mitropoliei Moldovei.
1946-1950 - La Iasi, a indeplinit, pe rand, functiile de mare eclesiarh al Catedralei mitropolitane, exarh al manastirilor, iar din anul 1948, a ocupat postul de vicar administrativ al Mitropoliei, fiind ridicat la rangul de arhimandrit(1946).
1946-1947 - A absolvit cursurile Facultatii de Litere si Filozofie la Universitatea din Iasi.
1950, 28 februarie - A fost ales de catre Sfantul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane, la propunerea patriarhului Justinian, episcop-vicar al Patriarhiei, cu titlul de Botosaneanul.
1950, 5 martie - A fost hirotonit in treapta arhieriei, in Catedrala Sfantul Spiridon-Nou din Bucuresti, de catre patriarhul Justinian, mitropolitul Firmilian al Olteniei si episcopul Chesarie al Dunarii de Jos.
1950-1954 - A avut functia Rector al Institutului Teologic de Grad Universitar din Bucuresti, avand in acelasi timp si atributiile de Secretar al Sfantului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane si de Vicar al Arhiepiscopiei Bucurestilor.
1962, 28 iulie - A fost ales de catre Colegiul Electoral Bisericesc in postul de Episcop al Aradului, a avut sub jurisdictie Vicariatul de la Gyula si doua protopopiate din Banatul Sarbesc.
1963, aprilie - Congresul Episcopiei Ortodoxe Romane din America l-a ales in postul de Episcop de Detroit, S.U.A., iar Sfantul Sinod a aprobat alegerea si i-a acordat rangul de Arhiepiscop. Din cauza neacordarii vizei, n-a putut lua in primire conducerea efectiva a Episcopiei Ortodoxe Romane din Statele Unite ale Americii si Canada.
1969-1970 - A suplinit Episcopia Oradei.
1973, 28 ianuarie - A fost ales, de catre Colegiul Electoral Bisericesc, Arhiepiscop al Craiovei si Mitropolit al Olteniei si instalat de patriarhul Justinian, duminica, 25 februarie 1973.
1977, 25 septembrie - A fost ales de Colegiul Electoral Bisericesc in postul de Arhiepiscop al Iasilor si Mitropolit al Moldovei si Sucevei. A fost instalat duminica, 12 octombrie 1977.
1980 iulie - 1882 ianuarie - A suplinit postul de Arhiepiscop al Sibiului si Mitropolit al Transilvaniei.
1986, 31 iulie - 9 ianuarie - A suplinit postul de Arhiepiscop al Bucurestilor, Mitropolit al Munteniei si Dobrogei si Patriarh al Bisericii Ortodoxe Romane.
1986, 9 noiembrie - Colegiul Electoral Bisericesc l-a ales in demnitatea de Patriarh. A fost instalat in Catedrala Sfintei Patriarhii de catre mitropolitii tarii, in prezenta patriarhilor Ierusalimului si Bulgariei, a reprezentantilor tuturor Bisericilor Ortodoxe, ai Bisericii Romano-Catolice, ai Bisericilor Protestante si a reprezentantilor forurilor de Stat, la 16 noiembrie 1986.
1991, 11 iulie - Premiul Timotei Cipariu al Academiei Romane pentru stradania de reeditare a Bibliei de la Bucuresti (1688).
1995 - Doctor Honoris Causa al Universitatii din Oradea (4 iunie) si al Universitatii din Bucuresti (26 octombrie).
1999, decembrie - Membru de onoare al Academiei Romane.
2000, 12 octombrie - Doctor Honoris Causa al Universitatii Dunarea de Jos.
2000, 7 noiembrie - Doctor Honoris Causa al Universitatii Catolice din Lublin, Polonia.

Ca lucrari se pot enumera cateva din etapele publicarilor sale :
- a publicat studii,
- carti de rugaciuni,
- pastorale,
- articole si cuvantari publicate in reviste stranse in cateva volume,
- o serie de lucrari cu caracter teologic si istoric .

Cu durere in suflet pentru plecarea dintre noi, ne rugam Bunului Dumnezeu sa aseze sufletul Prea Fericirii Sale in corturile dreptilor, in sanul lui Avraam sa-l odihneasca, sa-l ierte de toate pacatele, mantuire in dar sa-i daruiasca si cu dreptii sa-l numere in sfanta si vesnica Sa Imparatie. Amin.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!
extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"

Ne vorbeste PATRIARHUL TEOCTIST ... sa luam aminte !

Sunt recunoscator, in primul rand, Bunului Dumnezeu, care mi-a daruit viata aceasta. De copil am invatat, de la vatra si intelepciunea parintilor mei – sfinti pururea pentru mine -, o data cu insemnatatea chemarii clopotului la slujbele Bisericii, pastrarea randuielilor ei si ca trebuie sa multumesc lui Dumnezeu si pentru darul vietii.
Era greu pentru ei, caci eram zece copii, cu ei 12, in anii 1915, cand am venit eu pe lume, in plina pregatire pentru razboi. Dar nu am auzit de la ei decat cuvinte de incurajare, de nadejde in Dumnezeu. Nu asteptau ajutoare din nici o parte, nu asteptau sa primeasca ceva fara munca, daruri sau drepturi. Tatal meu si mama mea purtau ei insisi de grija gospodariei si nu le lipsea nimic. Si nu posedau altceva decat acea gospodarioara foarte modesta pe care o mai vad astazi, cand merg spre sat, de la Iasi spre Stefanesti, pe malul Prutului sau spre Husi, unde mai sunt inca sate cu gospodarii, cu case acoperite cu stuf, ca aceea pe care ochii mei au vazut-o o data cu lumina zilei.
Ce valori nepretuite, morale, se cultivau intr-o asemenea familie! Nu se auzeau minciuni, vorbe desarte despre vecini sau despre altii. Ci, dimpotriva, numai lucruri frumoase. Pot sa spun cata insemnatate avea respectul pentru semeni. Cel putin doi din familie trebuia sa fie in fiecare sarbatoare si duminica la biserica. Acestia doi mergeau la biserica pregatiti si aduceau acasa anafura, daruri ale Duhului Sfant din sfintenia Bisericii, aduceau binecuvantare, aduceau cuvant ziditor de bucurie. Aceasta este comuniunea, una dintre frumusetile Ortodoxiei, ale romanilor, ale familiei romanesti.
CITAT : “Manastirea satului meu” ; extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"