luni, 20 iulie 2009

SFANTUL APOSTOL ANDREI (PRIMUL CHEMAT) PRIMUL PATRIARH ORTODOX

VIATA SA :
Acesta a fost mai întâi ucenic al lui Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul. Apoi dacă a auzit pe dascălul său arătând cu degetul şi zicând: "Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatul lumii" (In 1, 29), lăsându-l pe el a urmat după Hristos. Şi zicând lui Petru: "Aflat-am pe Iisus cel din Nazaret" (Ioan 1, 36-43), l-a atras spre dragostea lui Hristos. Se află şi altele multe în Sfânta Scriptură despre dânsul. Acestuia, după ce a urmat lui Hristos, când a fost după înălţarea Lui de au luat sorţi apostolul, şi au mers care într-o ţară, care într-alta, atunci acestui întâi-chemat i-a căzut soarta şi a luat Bitinia şi Marea Neagră şi părţile Propontidei şi Calcedonul, Bizanţul, Tracia, Macedonia şi părţile cele ce ajung până la fluviul Dunărea, Tesalia, Grecia şi părţile Ahaiei, asemenea şi Aminsos, Trapezunta, Iraclia şi Amastris. Însă acestea le-a umblat nu aşa degrabă, cum le trecem cu cuvântul, ci în fiecare ţară răbdând multe împotrivă şi multe lucruri cu nevoi, le-a biruit pe toate cu îndemnul şi cu ajutorul lui Hristos. Dintre care cetăţi aducând una la mijloc, voi lăsa pe celelalte celor ce le ştiu. Căci mergând acesta la Sinope şi propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, a suferit multe necazuri şi torturi de la cei ce locuiau acolo, pentru că acei sălbatici oameni l-au trântit jos şi, apucându-l de mâini şi de picioare, l-au tras grăpiş, şi cu dinţii l-au scuturat, şi l-au bătut cu lemne şi cu pietre, şi l-au lepădat departe de cetate, dar el iarăşi s-a arătat cu totul întreg şi sănătos de răni, cu harul Învăţătorului şi Mântuitorului său.

Deci, sculându-se de acolo a trecut multe cetăţi şi oraşe din Imperiul Bizantin, precum: Neocezareea, Samosata, la alani, la abasgi, zichii, bosforiţi şi hersoniţi, apoi s-a întors la Bizanţ şi acolo hirotonind episcop pe Stahie, şi colindând celelalte ţări, a venit la luminatul ostrov (peninsula) al Peloponezului şi în Paleapatra, primit fiind în gazda de un om anume Sosie, care bolea greu, l-a tămăduit şi îndată toată cetatea Patrelor, a venit la Hristos. Şi Maximila, femeia proconsulului, fiind vindecată de cumplită boală şi dobândind grabnică tămăduire, a crezut în Hristos, împreună cu preaînţeleptul Stratoclis, fratele proconsulului Egheat, şi alţii mulţi ce aveau multe feluri de boli s-au tămăduit prin punerea mâinilor apostolului. Pentru aceasta mâniindu-se Egheat, şi prinzând pe apostolul Domnului şi răstignindu-l pe o cruce în formă de X, l-a scos din viaţa aceasta, în anul 62. Pentru aceasta şi el, nedreptul, dreaptă răsplătire a luat de la Dumnezeu, căci căzând într-o râpă înaltă, s-a risipit. Iar moaştele apostolului după aceea peste multă vreme au fost mutate la Constantinopol, în zilele împăratului Constanţiu, fiul lui Constantin cel Mare, prin porunca lui, de Mucenicul Artemie. Şi au fost aşezate cu ale lui Luca Evanghelistul şi cu ale lui Timotei în luminata biserică a Sfinţilor Apostoli. Mai târziu, capul său a fost dus la Roma, iar o mână la Moscova.

...extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu