Sfantul Ioan Gura de Aur - Patriarhul Constantinopolului.

Sf. Ioan Gură de Aur s-a născut la Antiohia, anului 354 aproximativ, avand părinţi pe Secundus - mare dregător militar care a murit la scurt timp după naşterea sa, şi Antusa - descendentă dintr-o bogată familie creştină. Rămasă văduvă la numai 20 ani, ea s-a dedicat cu râvnă şi perseverenţă educaţiei fiului ei, renunţând la recăsătorire. Educaţia creştina, Ioan le-a primit de la mama sa Antusa, iar educaţia clasică a primit-o de la retorul Libaniu şi de la filosoful Andragatiu, primind valorile retoricii ale clasicilor greci. A studiat şi dreptul, întrucât ar fi pledat câtva timp, conform unor relatari. S-a călugărit în anul 368. A trăit într-o peşteră lângă Antiohia. A fost botezat târziu, probabil în jurul anului 372, de Meletie, episcop de Antiohia. În scurtă vreme, a fost făcut citet. Sf. Ioan Gură de Aur a început să practice ascetismul acasă. În 374, după moartea mamei sale Antusia, Ioan a putut să dea curs dorinţei sale arzătoare pentru asceză. El s-a retras în munţii Antiohiei, unde a dus patru ani o viaţă severă sub conducerea unui ascet, iar după aceea, s-a retras doi ani într-o peşteră. În 380 s-a înapoiat la Antiohia, iar în 381, Meletie l-a făcut diacon. Timp de 10 ani, înaintea diaconatului, el a fost preocupat de problema monahismului şi a fecioriei, cărora le-a consacrat mici tratate. Tratatul său "Despre preoţie", scris în cei şase ani de diaconat, este o capodoperă a literaturii patristice în care Sfântul Ioan Chrysostom om scoate în evidenţă sublimitatea Tainei Preoţiei. Sfantul Ioan a fost preoţit de episcopul Flavian în 386 şi a primit misiunea de predicator. Geniul şi arta sa oratorică îi creează renumele. El predică nu numai în biserica mare şi frumoasă, zidită de Constantin, sau în biserica cea veche, ci în toate bisericile din Antiohia şi din împrejurimi. În timpul celor 12 ani de preoţie la Antiohia, Sf. Ioan i-a combătut pe eretici, îndeosebi pe anomei şi pe iudeo-creştini şi s-a străduit pentru formarea morală a credincioşilor săi. La moartea patriarhului Nectarie al Constantinopolului, în 397, Sf. Ioan a fost numit patriarh al Capitalei prin influenţa lui Eutropiu, ministru atotputernic pe lângă slabul împărat Arcadie. Râvna sa de reformator implacabil, tonul tăios şi neiertător al predicilor sale, care criticau aspru toate păcatele şi pogorămintele, de jos şi până sus, la Eutropiu şi Eudoxia, dragostea sa pentru săraci, pentru adevăr şi pentru dreptate, i-au făcut mulţi duşmani. Legăturile Sf. Ioan Gură de Aur cu curtea imperială au fost reci. Duşmanii Sf. Ioan începuseră să murmure. Venirea fraţilor Lungi la Constantinopol, izgoniţi de Teofil din Egipt ca origenişti, avea să provoace actul final al vieţii patriarhului atât de frământat. Sf. Ioan i-a primit pe fraţii Lungi, i-a găzduit dar nu a intrat în relaţii prea apropiate cu ei şi a refuzat să primească o plângere împotriva lui Teofil. Aceştia s-au adresat împăratului, care a dispus convocarea lui Teofil în faţa episcopului Capitalei. Teofil a luat măsuri, trimiţând înainte pe Sf. Epifaniu, spre a-l descalifica pe Sf. Ioan ca origenist, dar bătrânul episcop de Salamina şi-a dat seama, până la urmă, de cursa în care a fost atras şi a plecat grăbit în ţara lui. Teofil însă, venit cu cei 26 episcopi ai săi, a realiat 10 episcopi nemulţumiţi de Ioan, 3 văduve care se socoteau insultate de patriarh şi pe împărăteasa Eudoxia. Sinodul, prezidat de Teofil, l-a convocat pe Ioan să se prezinte la Stejar, aproape de Calcedon, spre a se desculpa de calomnii şi de lucruri ridicole. Ioan nu s-a prezentat şi de aceea a fost destituit. Patriarhul a fost rechemat din cauza răscoalei poporului care-şi revendica pastorul şi din cauza unui cutremur de pământ. Patriarhul a fost primit în triumf, dar împăcarea n-a durat decât două luni. Spre sfârşitul anului 403, Sf.Ioan critica aspru neorânduielile care s-au produs cu ocazia inaugurării unei statui a Eudoxiei aproape de Biserica unde slujea el. În Postul Paştelui din 404, Eudoxia, după sfatul lui Teofil, a convocat un sinod în care a Sf. Ioan a fost demis a doua oară pe motivul că nu a fost reintegrat de un sinod după prima demitere. Sf. Ioan a fost arestat în palat aproape de Paşte şi exilat după Rusalii, la 20 iunie 404. După o oprire scurtă la Niceea, Sf.Ioan a ajuns, după 77 de zile, la Cucuz sau Arabissos, în Armenia Mică. Din cauza legăturilor sale frecvente cu prietenii de la Constantinopol şi Antiohia, autorităţile au primit ordin să-l deporteze la Pityus, un mic oraş pe malul de est al Mării Negre. El a murit pe drum spre această localitate, la Comana, în Pont, în ziua de 14 septembrie 407 cu aceste cuvinte pe buze: "Slavă lui Dumnezeu pentru toate". Osemintele sale au fost aduse la biserica Sf Apostoli din Constantinopol în anul 438 de către împăratul Teodosie II.


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

Părintele nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595)

Acest între sfinţi Parintele nostru Ioan, a trăit pe vremea împărăţiei lui Iustin II (565-578), Tiberiu şi Mauriciu. Se năcuse în Constantinopol, şi fusese lucrător de aur, om evlavios şi iubitor de săraci şi de straini, şi temător de Dumnezeu.

Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: "Nu-ţi este îngăduit Avva să mergi de-a dreapta celui mai mare". Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte arhieria care avea să i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul şi arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfătuit să se tundă ca fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Fiind el încă diacon, a venit la biserica Sfântului Laurenţiu în amiaza zilei. Şi a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l ştia nimeni de unde era venit; şi acesta arătă sfântului treptele jertfelnicului. Şi iată acolo se vedea multime mare de sfinţi şi glas amestecat de cântare minunată, şi toţi erau îmbrăcaţi în vesminte albe strălucitoare. Ajungând el împărţitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la şes şi avea numai o pungă, dăruia la săracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheama Boul, un oarecare dintre săraci striga si zise: "Doamne miluieşte până când se va deşerta această pungă". Si numaidecât punga ramase deşartă. Iar sfântul cautând spre acela, cu un chip înfricoşător, îi zise: "Dumnezeu să te ierte, frate".

După adormirea patriarhului Eutihie, voind ca să fie hirotonit, nu se supunea poruncii până ce a văzut această vedenie înfricoşătoare: marea se suia până la cer, şi un cuptor de foc înfricoşător şi mulţime de îngeri care ziceau aşa: "Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că altfel vei ispiti şi una şi alta". Şi acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, deşi nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevoinţă desăvârşită şi cu viaţă cinstită prin toată fapta bună până la sfârşit.

Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), şi făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa şi cu semnul crucii, a adus marea la linişte. Ioan Gazeanul, scolasticul, pătimind de curgerea ochilor, şi luând împărtăşanie de la sfântul, care zicea: "Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din naştere orb", l-a sărutat şi s-a tămăduit.

Fiind moarte mare, a dat unui om credincios două coşniţe; una deşartă şi alta plină de ghioci, şi îi zise: "Stai la locul ce se numeşte Boul şi numără morţii câţi trec, deşertând ghiocii în coşniţa cea deşartă. Şi făcând aceasta o dată si de două ori, a cunoscut că în întâia zi au ieşit afară trei sute douăzeci şi trei de suflete, şi a doua zi făcând asemenea, a cunoscut că a mai încetat puţintel. Şi făcând aceasta şapte zile, află că s-a potolit de tot molima datorită rugăciunii sfântului.

La înfrânare atât se nevoia, încât n-a băut apă şase luni, făra cât numai miezul unei lăptuci i-a fost şi mâncare şi băutura, sau puţintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani şi jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, sezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsă, si când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, şi se trezea. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn. O dată, o femeie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, şi năzuind către un oarecare om pustnic, îi zise acela: "Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui". Şi făcând aşa n-a greşit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia şi femei sterpe au născut, şi multi bolnavi s-au tămăduit.

Răposând sfântul cu pace, şi mergând preamaritul Nil eparhul să-l sărute, l-a sărutat şi sfântul pe el, văzând toţi şi mirându-se. A fost îngropat înăuntrul altarului Sfinţilor Apostoli, precum era vrednic, mărind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh.


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/