pomenirea celui dintre Sfinti Parintele nostru Pavel, Arhiepiscopul Constantinopolului, marturisitorul.

Marele marturisitor Pavel era din Tesalonic fiind notar si scriitor al Sfântului Alexandru, patriarhul Constantinopolului, si diacon al aceleiasi biserici. Pe acesta ortodocsii crestini, dupa moartea lui Alexandru, l-au pus patriarh al Constantinopolului. Împaratul Constantie fiind arian, când s-a întors de la Antiohia, l-a scos din scaun si a pus în locul lui pe Eusebiu al Nicomidiei. Sfântul, mergând la Roma, a aflat pe marele Atanasie fiind si el scos din scaunul sau de acelasi Constantie. Deci cu cartile împaratului Constans si a lui Iuliu Papa, si-au luat amândoi scaunele, dar dupa sfaturile arienilor au fost scosi din nou de Constantie.

Atunci a scris Constans fratelui sau Constantie ca de nu vor fi repusi în scaun, va veni cu putere asupra lui. Deci si-a luat dumnezeiescul Pavel scaunul putin timp, caci dupa moartea lui Constans a fost izgonit la Cucuzon în Armenia. Si fiind închis unde era locasul de faceau slujba, l-au sugrumat arienii cu omoforul sau, si asa si-a dat sufletul în mâinile Domnului.

sursa: calendar-ortodox;

Alte bloguri ale mele :
http://iosif-romanov.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

Sfantul Gherman, patriarhul Constantinopolei (azi Istanbul).

Acest părinte al nostru Gherman a fost fiul lui Iustinian Patriciul, care era bărbat luminat şi vestit în zilele împăratului Heraclie, ocârmuind multe domnii sub stăpânirea lui Iustinian Patriciul, fiind lăudat de sfatul împărătesc pentru faptele lui cu desăvârşire bune şi pentru dreapta credinţă, a fost zavistuit de nepotul lui Heraclie, adică de Constantin Pogonatul şi omorât, iar feciorul lui, sfântul Gherman, fiind foarte mic, a fost castrat şi rânduit în clerul bisericii celei mari din Constantinopol.

Acesta socotind ceea ce i s-a întâmplat ca o aflare folositoare, s-a dat la citirea dumne-zeieştilor Scripturi. Şi suindu-se şi sporind spre multă cunoştinţă cu ascuţimea firii sale, şi cu cele de-a pururea osteneli şi îndreptându-şi bine viaţa sa, a fost hirotonit episcop bisericii Cizicului, neluând însă fieştecum treptele, ci cu orânduială. După aceea, trebuind bisericilor ocârmuire înţeleaptă, a fost trecut din Cizic la scaunul cel mare al Constantinopolului, unde bine purtând cârma şi îndreptând poporul lui Dumnezeu cu multe învăţături şi tâlcuind cele mai adânci şi cu anevoie de priceput părţi ale Scripturii, şi luminând bisericile credincioşilor cu prăznuitoare cuvinte şi laude, şi îmblânzind şi îndulcind greutatea şi asprimea privegherilor cu versuri şi cu cântări.

Iar Leon Isaurul, ţinând împărăţia creştinilor tirăneşte, a început întâi a huli asupra lui Dumnezeu, şi s-a apucat a ocărî sfintele icoane, şi nici nu asculta cele mai bune dovediri ce se făceau din Sfintele Scripturi, cum că trebuie a se da cinste şi închinăciune sfintelor icoane, ci încă a ars şi cărţile care erau scrise spre ajutorul sfintelor icoane. Din aceasta cunoscând sfântul că învăţa pe un surd şi fără de ruşine şi ne-priceput, punându-şi omoforul pe sfânta masă, a ieşit din Patriarhie, şi mergând la părinteasca sa casă ce se zicea a lui Platanie, acolo sta în linişte. Şi în bune bătrâneţi viaţa şi-a sfârşit, trecând peste nouăzeci de ani, iar sfintele lui moaşte nu numai când erau aduse la îngropare au vindecat pe mulţi de feluri de boli, ci şi după îngropare izvorăsc totdeauna vindecări celor ce cu credinţă se apropie de ele. Deci le-au îngropat în sfânta mânăstire a locului. Şi se face praznicul lui în sfânta biserică cea mare.


Alte bloguri ale mele :
http://iosif-romanov.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

Sfântul Atanasie I, Patriarhul Constantinopolului (1289-1293; 1303-1311)

Sfântul Atanasie I, Patriarhul Constantinopolului (1289-1293; 1303-1311), cunoscut in lume drept Alexie, era din Adrianopolis. Încă din tinereţe, hrănindu-se cu cuvintele de înţelepciune ale lui Hristos, şi-a părăsit casa ducîndu-se la Tesalonic, unde a fost tuns monah la una din mănăstiri sub numele de Acachie. Curând după aceea s-a retras în Muntele Athos alăturîndu-se fraţilor mănăstirii Esfigmenu, făcînd ascultare timp de trei ani la trapeză. Prin faptele sale duhovniceşti a dobândit darul lacrimilor şi a câştigat curând bunăvoinţa tuturor fraţilor monahi.

Urînd cuvintele de laudă, Acachie a părăsit smerit Sfântul Munte mergînd mai întâi la locurile sfinte din Ierusalim, apoi la Muntele Patra, trăind ca pustnic o lungă perioadă de timp. De aici, sfântul a plecat la Mănăstirea Auxention, după care a ajuns în Muntele Galanteea la Mănăstirea Sfinţitului Lazăr, unde a primit schima îngerească şi numele de Atanasie. Apoi a fost hirotonit preot şi a devenit eclesiarh, adică acel călugăr care administrează sfintele moaşte şi odoarele bisericii. Aici sfântul s-a învrednicit de o revelaţie divină, şi anume a auzit vocea Domnului dintr-un crucifix care-l chema la slujire preoţească.

Râvnind la îmbunătăţirea sufletului său întru cele sfinte prin linişte şi rugăciune, Sf. Atanasie s-a retras din nou în Muntele Athos după 10 ani. Însă pentru tulburările ce s-au ivit acolo, sfântul s-a întors la Muntele Galanteea. Dar nici aici nu i-a fost rânduit să trăiască retras pentru că mulţi oameni veneau la el pentru un cuvânt de înţelepciune. Astfel, Atanasie a pus acolo bazele unei mănăstiri de măicuţe.

În vremea Patriarhului Ioan Bekkos, scaunul Bisericii din Constantinopol a rămas neocupat din cauza tulburărilor şi neregulilor care frământau societatea. La sugestia împăratului credincios Andronicus Paleologos, un consiliu format din ierarhi şi cler l-au ales în unanimitate pe Sf. Atanasie ca ocupant al tronului patriarhal al Bisericii în 1289.

Patriarhul Atanasie şi-a început activitatea şi ascultările cu multă râvnă, având un rol foarte mare în întărirea Bisericii. Stricteţea în convingerile sale a atras după sine nemulţumirea clerului aflat la putere iar în anul 1293 a fost obligat să renunţe la scaunul patriarhal, retrăgîndu-se la mănăstirea sa, unde a trăit în singurătate şi sfinţenie. În anul 1303 i s-a pus din nou în mâini sarcina patriarhiei, pe care a îndeplinit-o fără cusur timp de 7 ani. În 1308 Sf. Atanasie l-a numit pe Sf. Petru Mitropolitul Kievului şi Întregii Rusii. (prăznuit în 21 decembrie).

În 1311, tot din cauza unor neînţelegeri în cadrul Bisericii, nedorind să fie prins la mijloc, Patriarhul Atanasie s-a retras din nou de la guvernarea bisericii, mergînd înapoi la mănăstirea sa, unde s-a afierosit cu totul vieţii monahale.

Spre sfârşitul vieţii, sfântul s-a învrednicit din nou de vederea lui Hristos. Domnul I-a mustrat pentru că nu şi-a îndeplinit până la capăt sarcina de slujitor al bisericii pe care o avea. Plângînd şi căindu-se, sfântul şi-a cerut iertare pentru laşitatea de care a dat dovadă, primind iertare de la Domnul precum şi harul facerii de minuni. Sf. Atanasie s-a săvârşit la vîrsta de 100 de ani.

Aflarea şi proslăvirea cinstitelor moaşte

Prin rânduiala lui Dumnezeu, Care‑Şi cu­noaşte vasele Sale prea alese, trupul os­tenit de privegheri al fericitului patriarh Ata­nasie s‑a proslăvit prin neputrezire. Lucrul acesta s‑a aflat după opt ani de la mutarea sa în veşnicele locaşuri, prin descoperire dum­ne­zeiască. Venind în Mănăstirea din Lu­­bensk, mitropolitul grec Paisie Ligaridis al Gazei i‑a povestit egumenului că pe drum a avut o vedenie: Sfântul Atanasie i s‑a arătat şi i‑a descoperit unde se afla trupul său, ce­rându‑i să‑l scoată din locul de odihnă. Cu binecuvântarea mitropolitului Kievului, s‑a făcut slujbă de priveghere toată noaptea; a doua zi, mormântul a fost deschis şi, o, mi­nune: trupul Sfântului Atanasie se afla întreg şi neputrezit (doar la mâna cu care ţinea cârja, lipseau două sau trei degete), aşa cum fu­sese îngropat cu opt ani în urmă, răspân­dind miros de bună mireasmă. Veşmântul sfinţit pu­tre­zise şi căzuse de pe trupul său; jilţul ar­hie­resc era şi el risipit prin putrezire. Sfin­tele moaşte au fost aşezate cu mare cinste şi evla­vie în partea dreaptă a bisericii, în ziua de 1 februarie 1662, iar pomenirea sa între sfinţi s‑a hotărât a se face în fiecare an, la 2 mai, ziua cinstirii Sfântului Atanasie cel Mare.

Aşezat pe tron, după obiceiul patriar­hilor răsăriteni, părea că se află adâncit în somn. Capul său, cuprins de mitra arhie­rească, stă­tea înclinat către umărul drept, iar mâna dreap­tă era întinsă spre genunchi, pentru să­rutarea credincioşilor. În mâna stân­gă ţinea cârja arhierească, ca şi cum păs­torea în con­tinuare turma Patriarhiei Ecu­menice.

Datorită refacerii Mănăstirii Schim­barea la Faţă, în câteva rânduri, moaştele Sfântului Atanasie au fost strămutate de mai multe ori. Şi racla în care se aflau, prin dania unor pioşi creştini, a fost înnoită. De două ori, cinstitele moaşte au rămas neatinse de focul care a cuprins biserica, în anii 1736 şi 1773, sfântul, prin minuni, ajutând pe vie­ţuitorii mănăstirii să nu fie vătămaţi.

În anul 1922, în Ucraina sovietică a în­ceput confiscarea bunurilor bisericeşti. De la Harkov a sosit la Mănăstirea Schimbarea la Faţă un comisar al poporului, cu o scri­soare prin care se cerea confiscarea raclei în care se aflau moaştele Sfântului Atanasie. Racla era foarte valoroasă, deoarece era făcută din argint curat, cântărind 4 puduri (pudul este o măsură rusească de greutate, cântărind 16,38 kg) şi 10 livre (o livră cân­tăreşte 0,500 kg).

La această ştire, creştinii din Lubnî şi din alte raioane ale Poltavei au venit la mă­năstire. Mii de oameni au înconjurat bise­rica, neper­miţând comisarilor să se apropie de moaştele sfântului. Slujbele se ţineau fără întrerupere ziua şi noaptea, preoţii schim­bându‑se la fiecare 3‑4 ore. Deoarece zilnic se adăugau alţi credincioşi care nu mai ple­cau iar agita­torii comunişti nu erau as­cultaţi, autorităţile au hotărât desfăşurarea în apro­pierea mă­năstirii a unor aplicaţii militare, cu trageri de mitralieră şi de arti­lerie, însoţite de strigăte asurzitoare de „ura!“. Dar toate acestea n‑au dus la rezul­tatul dorit de bolşe­vici; slujbele continuau, iar credincioşii nu plecau.

Campania de recoltare a cerealelor însă i‑a „ajutat“ pe comisari în misiunea lor. Se cop­sese grâul şi rând pe rând creştinii, în că­ruţe trase de cai sau de boi, au plecat pe la casele lor. În trei zile au fost eliberate toate intrările şi ieşirile din mănăstire. Călugării au fost siliţi să mute moaştele Sfântului Ata­nasie într‑o raclă de lemn, iar comisarii au luat şi au dus la Harkov racla de argint. Cu­rând şi cinstitele moaşte aveau să ia calea Harko­vului. Comuniştii chiar au vrut să le dis­tru­gă, dar s‑au temut ca nu cumva grecii să ia atitudine. De aceea, le‑au aşezat spre păstrare la Muzeul de Istorie din Harkov.

În anul 1943, Catedrala „Buna Vestire“ din Harkov se redeschide, spre bucuria cre­din­cioşilor. Fusese închisă abuziv de autori­tă­ţile comuniste cu 13 ani în urmă şi trans­for­­mată în depozit de produse petroliere. După cinci ani (în 1948), în această catedrală sunt aşezate moaştele Sfântului Atanasie, pa­­­triarhul Constantinopolului, precum şi moaş­tele unui sfânt local, Meletie, fost ar­hie­piscop al Harkovului.

De atunci şi până astăzi, sfintele moaşte ale Sfântului Ierarh Atanasie se odihnesc într‑o raclă aşezată lângă altarul din partea dreaptă a catedralei. În fiecare joi seara se săvârşeşte o slujbă specială şi se citeşte Aca­tistul Sfântului.



extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

Preacuviosul Parintele nostru Calinic, patriarhul Constantinopolului.

Preacuviosul Parintele nostru Calinic, patriarhul Constantinopolului.

Acest sfânt Calinic, Patriarh de Constantinopol (693-705), a fost mai întâi preot al bisericii Preasfintei de Dumnezeu Nascatoarei, din Vlaherne. Iar pentru bunatatile cele dumnezeiesti ce avea, a fost hirotonit arhiepiscop al Constantinopolului în anul 693, la moartea patriarhului Pavel (686-693), în zilele crudului împarat Iustinian cel tânar (685-695), nepotul lui Iraclie, care cugetând multe scârbe împotriva lui, i-a poruncit o data sa dea binecuvântare ca sa fie surpata biserica Nascatoarei de Dumnezeu cea care se numea a Mitropoliilor. Dar Sfântul i-a raspuns ca nu este rugaciune de stricaciune, ci mai vârtos de zidire; ca Dumnezeu a facut lumea spre întarire, nu spre stricaciune. Deci grabindu-l cei ce erau trimisi, si suparându-l si silindu-l, zise fericitul: "Slava Tie, Hristoase, Celui ce pururea îngaduiesti", si îndata biserica s-a surpat.
Deci fiind scos împaratul din împaratie, pentru multele lui fapte rele, si taindu-i-se nasul a fost izgonit la Cherson. Si de acolo scapând, a luat ajutor de osti de la bulgari, si mergând la zidurile Constantinopolului, a plecat cu viclesug pe patriarhul si pe tot sfatul de au iesit si l-au primit. Apoi si-a calcat juramântul ce-l facuse pe cinstita Cruce si pe Sfânta Evanghelie si pe cinstitul Trup si Sânge. Si cum a intrat în cetate, îndata a umplut cetatea de omor. Si a fost rapit fericitul Calinic de ostasii lui si izgonit la Roma, aratându-i Iustinian nasul cel taiat, si chinuindu-l. Dupa aceea ducându-l la Roma, a fost pus la o temelie de zid, si l-au zidit pe din afara, ca asa poruncise tiranul. Si peste patruzeci de zile spargând zidul, a fost aflat înca viu cu suflet, si mai traind înca patru zile dupa aceea, catre Domnul s-a mutat, si a fost îngropat în biserica Sfintilor Apostoli Petru si Pavel, precum poruncisera trimisii papei ce era atunci la Roma.


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/

Părintele nostru Ioan Postitorul, patriarhul Constantinopolului (582-595)

Acest între sfinţi Parintele nostru Ioan, a trăit pe vremea împărăţiei lui Iustin II (565-578), Tiberiu şi Mauriciu. Se năcuse în Constantinopol, şi fusese lucrător de aur, om evlavios şi iubitor de săraci şi de straini, şi temător de Dumnezeu.

Acesta a primit pe un monah anume Eusebie, ce venea din Palestina. Acesta umblând pe cale de-a dreapta sfântului auzea zicându-i-se: "Nu-ţi este îngăduit Avva să mergi de-a dreapta celui mai mare". Prin aceasta Dumnezeu arăta de mai înainte arhieria care avea să i se dea. Apoi a fost cunoscut de Sfântul Eutihie scolasticul şi arhiereul lui Dumnezeu, care l-a sfătuit să se tundă ca fiind vrednic să intre în rândul clericilor. Fiind el încă diacon, a venit la biserica Sfântului Laurenţiu în amiaza zilei. Şi a aflat acolo pe un oarecare pustnic, pe care nu-l ştia nimeni de unde era venit; şi acesta arătă sfântului treptele jertfelnicului. Şi iată acolo se vedea multime mare de sfinţi şi glas amestecat de cântare minunată, şi toţi erau îmbrăcaţi în vesminte albe strălucitoare. Ajungând el împărţitor si slujitor al banilor bisericii, când se întorcea de la şes şi avea numai o pungă, dăruia la săracii ce veneau la el, iar punga nu se golea. Dar ajungând la locul ce se cheama Boul, un oarecare dintre săraci striga si zise: "Doamne miluieşte până când se va deşerta această pungă". Si numaidecât punga ramase deşartă. Iar sfântul cautând spre acela, cu un chip înfricoşător, îi zise: "Dumnezeu să te ierte, frate".

După adormirea patriarhului Eutihie, voind ca să fie hirotonit, nu se supunea poruncii până ce a văzut această vedenie înfricoşătoare: marea se suia până la cer, şi un cuptor de foc înfricoşător şi mulţime de îngeri care ziceau aşa: "Nu poate fi într-alt chip, ci taci; că altfel vei ispiti şi una şi alta". Şi acestea îi ziceau cu asprime. Atunci, deşi nu voia, s-a dat pe sine de a fost hirotonit patriarh al Constantinopolului, petrecând cu nevoinţă desăvârşită şi cu viaţă cinstită prin toată fapta bună până la sfârşit.

Acesta trecând pe mare (pe la Evdomon), şi făcându-se mare furtună, cu rugăciunea sa şi cu semnul crucii, a adus marea la linişte. Ioan Gazeanul, scolasticul, pătimind de curgerea ochilor, şi luând împărtăşanie de la sfântul, care zicea: "Trupul lui Hristos, Celui ce a tămăduit pe cel din naştere orb", l-a sărutat şi s-a tămăduit.

Fiind moarte mare, a dat unui om credincios două coşniţe; una deşartă şi alta plină de ghioci, şi îi zise: "Stai la locul ce se numeşte Boul şi numără morţii câţi trec, deşertând ghiocii în coşniţa cea deşartă. Şi făcând aceasta o dată si de două ori, a cunoscut că în întâia zi au ieşit afară trei sute douăzeci şi trei de suflete, şi a doua zi făcând asemenea, a cunoscut că a mai încetat puţintel. Şi făcând aceasta şapte zile, află că s-a potolit de tot molima datorită rugăciunii sfântului.

La înfrânare atât se nevoia, încât n-a băut apă şase luni, făra cât numai miezul unei lăptuci i-a fost şi mâncare şi băutura, sau puţintel pepene; ori struguri sau smochine, schimbându-le. Acestea i-au fost hrana, în treisprezece ani şi jumătate ai arhieriei sale. Iar somnul lui era, sezând cu pieptul lipit de genunchii săi. Înfigea o undrea într-o lumânare aprinsă, si când ajungea focul lumânării la undrea, cădea undreaua într-un lighean, şi se trezea. Iar de se întâmpla să nu audă sunetul undrelei, toată noaptea următoare o petrecea fără somn. O dată, o femeie, fiindu-i bărbatul îndrăcit, şi năzuind către un oarecare om pustnic, îi zise acela: "Mergi la preasfântul Ioan, patriarhul Constantinopolului, că acela îl va lecui". Şi făcând aşa n-a greşit, că luând tămăduirea bărbatului ei cu ruga sfântului, se duse veselă la casa ei. Cu ruga acestuia şi femei sterpe au născut, şi multi bolnavi s-au tămăduit.

Răposând sfântul cu pace, şi mergând preamaritul Nil eparhul să-l sărute, l-a sărutat şi sfântul pe el, văzând toţi şi mirându-se. A fost îngropat înăuntrul altarului Sfinţilor Apostoli, precum era vrednic, mărind pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh.


extensie a blogului "http://romanianortodoxforathos.blogspot.com/"
Alte bloguri ale mele :
http://food-and-nature.blogspot.com/ si (and)
http://f-c-a-p.blogspot.com/